Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat ca noile manuale pentru clasa a IX-a nu vor fi disponibile pe 7 septembrie decât, în cel mai bun caz, în format digital.
Noile manuale ar putea ajunge în școli prin octombrie, dacă nu cumva la începutul anului viitor, ținând cont de întârzierile care pot apărea în cadrul licitației.
Copiii care sunt clasa a IX-a în anul școlar 2026 - 2027 sunt prima generație care susține noul tip de Bacalaureat, iar pe parcursul liceului trebuie să lucreze după noile programe.
Un control desfășurat de polițiști, alături de specialiști ai Gărzii Forestiere Ploiești și ai Direcției Silvice Prahova, la un depozit de material lemnos din comuna Puchenii Mari, a scos la iveală mai multe nereguli.
Anchetatorii verifică suspiciuni privind deținerea ilegală de material lemnos, fals informatic și utilizarea unor documente care nu ar reflecta situația reală a transporturilor.
Autoritatea Vamală Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală au emis un ordin comun care definește caracterul ocazional al transportului în România de produse accizabile achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene de către persoane fizice, pentru consum propriu.
Ministerul de Finanțe a explicat că documentul, publicat în Monitorul Oficial, introduce criterii clare și unitare pentru evaluarea acestor situații, „în scopul delimitării transporturilor realizate strict în interes personal de cele care pot indica desfășurarea unor activități cu caracter economic, inclusiv activități ilicite”.
Guvernul României a alocat de urgență alte 5,1 milioane de lei pentru lucrări de dragaj, pe Dunăre, în condițiile în care „Apele Române” anunță că nivelul apei la Cernavodă este într-o scădere mai pronunțată față de estimările de până în prezent, în ciuda intervențiilor de până acum.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din județul Prahova a fost reținut de polițiști într-un dosar de proxenetism instrumentat de autoritățile din Brașov.
Anchetatorii susțin că acesta ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere și ar fi obținut beneficii financiare din activitatea acestora.