- Scris de Ioana POPA
- Gruparea ploieșteană a ajuns la un acord cu Stefan Purtic, privind încetarea raporturilor contractuale, la doar nouă luni de la sosirea jucătorului la Ploiești.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Bebelușii și copiii ar trebui să primească, încă din prima zi de viață și până la vârsta de 14 ani, vaccinurile incluse în Calendarul național de vaccinare, realizat de Ministerul Sănătății.
• Vaccinurile incluse în calendar sunt doar recomandate, deoarece România nu are o lege care să prevadă obligativitatea vaccinării.
Senatorul PNL Roberta Anastase a participat, în calitate de membră a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și președintă a Comisiei juridice și politice a APCEMN, la întrevederea Președintelui Senatului României, Nicolae Ciucă, cu Secretarul general al APCEMN, Asaf Hajiyev.
• Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au finalizat luni dezbaterile în dosarul aflat în faza de apel în care Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani şi opt luni de închisoare, pentru accidentul provocat în septembrie 2019 când, beat și drogat, a ucis cu mașina un tânăr de 24 de ani.
• În prezent, Mario Iorgulescu este internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat imediat după accident.