Categorie: Administraţie

asfaltari3Consiliul Judeţean Prahova a depus două proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, vizând modernizarea a patru drumuri judeţene. Pentru derularea acestor proiecte, autorităţile urmează să facă şi exproprieri, pe aproximativ 40 de hectare, consilierii dându-şi acordul, la ultima şedinţă, pentru contractarea unei firme specializate care să se ocupe de aceste proceduri.

 

În şedinţa de marţi a Consiliului Judeţean Prahova, aleşii au aprobat două proiecte de hotărâre, ambele vizând achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și de reprezentare pentru dobândirea prin expropriere a unor suprafețe de teren, primul proiect vizând Drumul Judeţean 720, iar al doilea DJ-urile 102K, 102D şi 100C. Mai pe româneşte, autorităţile doresc să lărgească aceste artere de circulaţie, să amenajetze piste de biciclete şi iluminat public în interiorul localităţilor, având nevoie să mai obţină, prin expropriere, încă 400.000 de metri pătraţi de teren.

Pentru modernizarea DJ 720, de la intersecţia cu DN1 şi până la graniţa cu judeţul Dâmboviţa, este nevoie de exproprieri la Filipeștii de Pădure, pe 133.401 de metri pătraţi, și la Floreşti, pe 91.360 mp. Lungimea totală a tronsonului de drum ce face obiectul modernizării și dezvoltării este de aproape 15 kilometri.

MAI MULTE DETALII AICI: Fonduri UE pentru patru drumuri judeţene. Proiecte de 47 de milioane de euro

Al doilea proiect de modernizare vizează DJ102K, DJ102D și DJ100C, propunând lucrări în localităţişe Mizil, Urlaţi, Baba Ana, Ceptura, Ciorani, Fântânele, Fulga, Sălciile şi Vadu Săpat. Suprafața totală a proiectului, pe care se va realiza investiția, este de 744.756 mp, fiind necesară exproprierea unei suprafețe de 177.839 mp proprietate privată, potrivit proiectului de hotărâre.

Back To Top