Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

capat autostradaDeși există de ani buni doar pe hârtie și în planurile prin care guvernanții încearcă să câștige niște capital electoral, autostrada Ploiești - Brașov are stabilit, deja, și un tarif de acces. Este la nivel teoretic, desigur, că doar așa se poate vorbi despre mult așteptatul drum. Chiar și așa, specialiștii se referă la taxe de pornire cuprinse între 6,3 și 12,6 euro/100 de kilometri, valori care ulterior vor mai fi indexate.

Studiul preliminar pentru viitoarea autostradă Ploieşti-Comarnic-Braşov estimează o taxă de acces de e 6,3 euro/100 km pentru vehicule uşoare (LGV, din care fac parte autoturismele şi maşinile până la 3,5 tone), de 8,8 euro/100 km pentru vehicule grele (camionete, camioane, TIR-uri şi alte maşini peste 3,5 tone) şi de 12,6 euro/100 km pentru vehicule de pasageri (autobuze sau autocare), arată un document publicat în Monitorul Oficial, citat de Mediafax. Este vorba despre „tarife maximale iniţiale care ulterior vor suferi indexări conform contractului".

Autostrada se va construi în regim de parteneriat public-privat (PPP) şi va fi operată până în anul 2043. În varianta finanțării clasice, aceasta ar urma să coste 1,39 miliarde de euro, în timp ce, în varianta parteneriatului public-privat, costurile s-ar ridica la 1,21 miliarde de euro.

Proiectul, amânat de ani buni, sub diverse motive, este una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructură. Lipsa unei autostrăzi care să facă legătura între Capitală și Ardeal, pe Valea Prahovei, afectează turismul, dar și activitățile economice, descurajând potențialii investitori și îngreunându-le activitatea celor care au ținut totuși să își desfășoare activitatea în zona Munteniei.

Lipsa infrastructurii de calitate afectează, astfel, inclusiv zonele industriale din jurul municipiului Ploiești. Putem lua exemplul zonei industriale de la ieșirea din Ploiești spre Târgoviște, pe DN 72, unde se află cel mai mare parc de business privat din sud-estul Europei, Ploiesti West Park. PWP, dezvoltat de Alinso Group, adună 50 de companii multinaționale importante și generează mii de locuri de muncă, dar depinde de amenajări și proiecte pe care Compania Națională de Administrare a Infrastrucurii Rutiere le are în agendă - și atât! - chiar și de 20 de ani. Unul dintre ele este autostrada București - Brașov, deși, în cazul din exemplul de mai sus, CNAIR s-a dovedit incapabilă să amenajeze, la intrarea în zona industrială care se întinde pe 300 de hectare, un simplu sens giratoriu care ar reduce numărul accidentelor.

Back To Top