Categorie: Administraţie

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, le solicită parlamentarilor prahoveni să se implice direct în găsirea unor căi de rezolvare a problemei salubrității.

Edilul șef al municipiului Ploiești i-a informat în scris pe parlamentarii județului Prahova cu privire la situația dezastruoasă a salubrității, respectiv despre incapacitatea actualului operator de salubritate de a colecta deșeurile menajere de la populație, arată Primăria într-un comunicat de presă transmis astăzi.

Pe acelaşi subiect: Andrei Volosevici critică Prefectura şi Garda de Mediu pentru mizeria din Ploieşti: "Le e greu să iasă din birou şi să constate nişte realităţi"

"Din dorința de a soluționa cât mai rapid și conform legii această situație care afectează direct viața comunității ploieștene, parlamentarii prahoveni au fost invitați să participe la o ședință de lucru comună miercuri, 11 august 2021, începând cu ora 15.00, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești", a transmis Primăria Ploieşti.

"Reamintim că executivul ploieștean notifică săptămânal instituțiile publice care dețin atribuții directe în verificarea și aplicarea sancțiunilor în domeniul protecției mediului și sănătății publice, în ceea ce privește situația salubrității la nivelul municipiului Ploiești, solicitând totodată să sprijine instituția noastră, prin dispunerea unor măsuri împotriva operatorului de salubritate, S.C. Rosal Grup S.A.", se mai arată în comunicat.

Back To Top