blocul 7 etaje Ploiești
Categorie: Administraţie

Peste 4.500 de persoane au participat la sondajul lansate de Primăria Ploiești, pentru consultarea cetățenilor cu privire la demolarea blocului 7 Etaje, iar trei sferturi dintre aceștia se declară în favoarea propunerii.

Datele afișate pe platforma dedicată acestei consultări publice arată că, până în acest moment, dintre cei 4.522 de ploieșteni care și-au exprimat punctul de vedere, 3.430 sunt se acord cu demolarea blocului 7 Etaje și 1.092, adică sub 25%, în favoarea proiectului.

VEZI ȘI: Eugen Cristescu, președinte UAP Ploiești: „Mă așteptam ca primarul să aibă ca principal obiectiv construirea Spitalului Municipal și nicidecum o utopie de genul demolării blocului 7 Etaje”

“Inițiativa are ca scop consultarea opiniei publice cu privire la amenajarea, în zonă, a unei esplanade pietonale, menită să repună în valoare cele trei monumente istorice-simbol ale Ploieștiului: Palatul Culturii, Catedrala «Sf. Ioan Botezătorul» și Halele Centrale, așa cum au fost ele gândite și proiectate de celebrul arhitect Toma T. Socolescu. Prin repunerea în legătură a acestor monumente, într-un cadru arhitectural și peisagistic unic, Ploieștiul va putea fi adus, din nou, pe harta orașelor atractive din punct de vedere turistic.

VEZI ȘI: George Pană, fost viceprimar Ploiești, despre sondajul pentru demolarea blocului 7 Etaje: „Doar o părere exprimată de un număr de cetățeni”

Consultarea ploieștenilor este necesară având în vedere construcția bugetului pentru anul 2022. În funcție de votul majorității se vor putea aloca fonduri necesare în bugetul de investiții pe acest an pentru demararea studiului de fezabilitate”, au explicat, pe pagina dedicată sondajului, reprezentanții Primăriei Ploiești.

Sondajul se derulează până pe 28 ianuarie.

VEZI ȘI: VIDEO NEWS. Primăria Ploiești întreabă cetățenii dacă sunt de acord cu demolarea blocului 7 Etaje

Back To Top