creșe Ministerul Dezvoltării
Categorie: Administraţie

14 proiecte privind construirea de creșe, propuse de primării din județul Prahova, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, în cadrul unui program derulat la nivel național care își propune realizarea a aproape 300 de astfel de unități.

Primele proiecte de acest fel, aprobate pentru județul Prahova, au fost cele propuse de municipiile Ploiești și Câmpina.

VEZI ȘI: Creșe noi la Ploiești și Câmpina, în primul lot de proiecte aprobate de Ministerul Dezvoltării

Acum, Ministerul a aprobat alte 14 propuneri, din partea unor primării de orașe sau din mediul rural.

Așadar, vor fi construite creșe noi la Vălenii de Munte (110 locuri), Breaza și Slănic (fiecare cu câte 70 de locuri), dar și la Plopeni (40 de locuri). În mediul rural au fost aprobate proiecte propuse de Drăgănești, Florești, Păulești, Râfov și Valea Doftanei (creșe cu o capacitate de 40 de locuri), Bucov și Târgșoru Vechi (creșe cu o capacitate de 70 de locuri), respectiv la Măneciu și Valea Călugărească (creșe cu o capacitate de 110 locuri).

La nivel național, investiția se ridică la 230 de milioane de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru construirea a 138 de unități noi în municipii, 52 în orașe și 90 în localități din mediul rural.

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Back To Top