- Primăria Ploiești vrea să atragă peste un milion de euro, prin PNRR, pentru monitorizarea traficului în intersecțiile din Ploiești.
- Cele 33 de camere video amplasate, în urmă cu mai bine de 10 ani, în principalele intersecții din oraș nu mai sunt funcționale.
- Separat, proiectul propus prevede și puncte de acces public și gratuit la internet wireless pe teritoriul orașului.
UPDATE: Cu majoritate de voturi, proiectul privind „managementul inteligent al traficului” a fost aprobat, luni, în ședința Consiliului Local Ploiești.
Aleșii locali au fost convocați, luni, la ședința ordinară a Consiliului Local, pe lista suplimentară de proiecte figurând și propunerea de atragere de finanțare, prin PNRR, pentru monitorizarea traficului în intersecțiile importante din oraș.
Astfel, prin proiectul de monitorizare a traficului se propune achiziționarea unui sistem video pentru intersecțiile mari din oraș, dar și a unor puncte de acces public și gratuit la internet wireless pe teritoriul municipiului și acces la servicii de cloud.
În nota de fundamentare a proiectului, municipalitatea precizează că sistemul video, format din 33 de camere video, implementat la nivelul orașului în urmă cu mai bine de 10 ani, nu mai este funcțional.
Valoarea estimativă a proiectului de „management inteligent al traficului”, care prevede implementarea unui sistem video de monitorizare trafic și sistem ITS în cele mai importante intersecții din municipiul Ploiești, dar și a unor puncte de acces public și gratuit la internet wireless pe teritoriul orașului, este în cuantum de 1.075.000 de euro, fără TVA.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană