- Aleșii locali au aprobat, marți, majorarea, cu 30%, a tarifelor pentru închirierea spațiilor de la SC Hale și Piețe din Ploiești.
- Proiectul de hotărâre nu a avut aviz favorabil de la Comisia 1 de Buget - Finanțe, însă a fost aprobat pe motiv că tarifele nu au mai fost majorate din 2019.
Președintele Comisie de buget-finanțe a Consiliului Local Ploiești, consilierul local Paul Palaș, a explicat că proiectul nu a fost avizat favorabil pentru că solicitarea de majorare a fost considerată „exagerată”.
Citește și: Scandal în Consiliul Local Ploiești pe tema terenului unde ar urma să fie construit viitorul Spital Județean
„(...) În ședința de Comisie, am considerat că propunerea pe care o face inițiatorul este mult prea mare, raportată, în primul rând la inflația din toată perioada de la ultima mărire, adică 2019 până în prezent, dar și la realitățile care sunt pe piață, pentru că 30 de procente dintr-odată să mărești acest tarif este nu mare, ci exagerat”, a susținut consilierul local Paul Palaș.
După lungi dezbateri, proiectul a fost aprobat cu 16 voturi. Restul consilierilor au preferat fie să voteze împotrivă, fie să se abțină. Proiectul de hotărâre aprobat prevede că pentru neplata la termen se percep majorări penmtru fiecare zi de întârziere în procent de 0,10%/zi.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană