Criza de la CSM Ploiești, declanșată de directorul Dan Burghelea prin hărțuirea permanentă a secției de Gimnastică Ritmică, a atins apogeul vineri.
O adresă datată 28 iunie 2024 anunță suspendarea activității secției amintite, invocând lipsa unui antrenor, după ce antrenoarei Simona Puiu i-a fost pus în față un contract cu indemnizația diminuată fără justificări clare.
Primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, participă la ședința de joi a Consiliului Local.
Acesta a făcut apel ca, în lunile rămase până la momentul preluării mandatului, să existe precuație în folosirea bugetului, atrâgând atenția în special asupra problemei termoficării.
De asemenea prezent la ședință, primarul în funcție spune că termia este „o chestiune foarte serioasă” și atrage atenția asupra situației de la acest moment.
Mihai Polițeanu a dezvăluit că situația operatorului de termoficare a fost unul dintre subiectele abordate vineri, la întâlnirea cu primarul în funcție, Andrei Volosevici.
Într-un mesaj publicat astăzi, primarul ales de ploieșteni pe 9 iunie vorbește despre datoriile pe care municipalitatea le are către Termo, dar și despre primele calcule pentru asigurarea agentului termic în iarna viitoare.
Pe ordinea de zi a ședinței CL Ploiești de joi după-amiază a fost introdus un proiect referitor la posibilitatea accesării de fonduri alocate de Uniunea Europeană, prin Ministerul Energiei, pentru modernizarea CET Brazi.
Consiliul Local Ploiești a aprobat documentația tehnică (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Construire zid de sprijin pentru punere în siguranță depozit de deșeuri Teleajen”.
Este vorba despre lucrările necesare în zona fostei gropi de gunoi din zona de est a Ploieștiului.
Consiliul Județean Prahova intenționează să restaureze, printr-un proiect din fonduri europene, Conacul Nicolau de la Brazi.
Potrivit unui anunț recent publicat în SEAP, autoritățile județene caută proiectant pentru realizarea documentației aferente derulării lucrărilor estimate la peste 50 de milioane de lei, fără TVA.
O ședință extraordinară a Consiliului Județean Prahova este programată luni dimineață, aleșii urmând să decidă asupra depunerii cererii de finanțare în vederea atragerii de fonduri, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru montarea de panouri fotovoltaice la un centru din Urlați al DGASPC Prahova.