- Scris de Ioana POPA
Conf. univ. dr. Mihai Apostolache anunță extinderea programului "Pregătit pentru a realizat ceva măreț", pe care l-a lansat acum aproximativ un an și pe care îl coordonează.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Au trecut ninsorile şi, conform tradiţiei româneşti, au reapărut gropile în asfalt. Odată cu apariţia craterelor pe Şoseaua Vestului din Ploieşti, autorităţile locale anunţă că i-au solicitat firmei care s-a ocupat de proiectul european de modernizare să vină acum şi să refacă lucrările, în baza garanţiei, însă executantul a refuzat, invocând o culpă a proiectantului. Cazul a ajuns în instanţă, a dezvăluit primarul Adrian Dobre.
Se scumpeşte ridicarea deşeurilor. Locuitorii din Ploieşti şi alte trei oraşe din Prahova urmează să plătească tarife mai mari la salubritate, începând din această lună. Decizia de majorare a fost aprobată astăzi, într-o şedinţă susţinută de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Deşeurilor Prahova.
Odată cu decizia Guvernului de sprijinire a sectorului de construcţii, prin creşterea salariului minim şi scutiri de la anumite impozite, autorităţile publice locale estimează că vor înregistra o creştere a cheltuielilor pentru proiectele proprii de infrastructură, în condiţiile în care şi firmele din acest domeniu vor avea din acest an costuri salariale mai mari. Primarul Ploieştiului spune că instituţia a primit deja o notă informativă de la nivel central, în care i se pune în vedere să modifice devizele, el reclamând că măsura afectează atât contractele deja licitate, cât şi proiectele europene depuse până la 31 decembrie, unde estimările de costuri erau fundamentate pe sumele mai mici de la acel moment.
Primăria Ploieşti a început demersurile oficiale pentru construirea unui bazin de înot la standarde olimpice, în sudul municipiului. Despre acest proiect se discută încă din 2017, când a fost nevoie ca Bazinul Vega să fie închis temporar pentru lucrări de punere în siguranţă a acoperişului. În această săptămână, municipalitatea a lansat o procedură de selecţie, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate care, pe viitor, va sta la baza construirii noului complex sportiv.
Autorităţile publice au lansat un sondaj de opinie cu privire la proiectele majore de investiţii necesare în România. Demersul este iniţiat de Banca Mondială, care a identificat o serie de proiecte pentru Capitală şi fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi le cere acum locuitorilor din aceste localităţi sau din zonele învecinate să realizeze o ierarhizare.
Primăria Ploieşti s-a mutat, spre finalul lui 2018, în noul sediu, aducând sub acelaşi acoperiş majoritatea serviciilor subordonate, ceea ce a lăsat liber un întreg etaj din Palatul Administrativ. Consiliul Judeţean Prahova, instituţia care deţine clădirea de lângă kilometrul zero al municipiului, anunţă că aici se vor muta câteva birouri proprii, dar şi mai multe instituţii publice. Prima pe listă ar urma să fie, potrivit informaţiilor oferite astăzi de reprezentanţii CJ Prahova, Agenţia pentru Arii Protejate.
În contextul scandalului generat săptămâna trecută odată cu majorarea tarifului pe gigacalorie şi având în vedere că actualul contract expiră în aprilie 2019, actualul operator al sistemului de termoficare din Ploieşti anunţă că aşteaptă autorităţile locale şi judeţene la negocieri. Veolia Energie a transmis luni o adresă oficială către Consiliul Judeţean, în care îşi manifestă deschiderea pentru discuţii, dar porneşte de la un calcul de 404 lei pe gigacalorie, mult peste cel din prezent, chiar şi după majorarea de săptămâna trecută.