Primăria n-are bani pentru începerea lucrărilor la cele două pasaje subterane din sudul Ploieştiului
- Scris de Anca Visan
Primăria Ploieşti a finalizat licitaţia pentru refacerea celor două psaje pietonale care trec pe sub Bulevardul Bucureşti, însă nu are bani pentru începerea lucrărilor. Anunţul a fost făcut astăzi de primarul Adrian Dobre, care aminteşte că, în lipsa unei prevederi bugetare, legea nu îi permite să semneze contractul. Edilul s-a plâns că bugetul de stat încă nu e gata, iar asta ţine pe loc toate bugetele primăriilor din ţară, dar spune că şi cu un buget aprobat tot sunt şanse mici, în afara unui credit bancar, să se găsească bani pentru investiţii noi cum este aceasta din Bariera Bucureşti.