Marți, la Consiliul Județean Prahova au fost semnate 16 proiecte cu finanțare europeană.
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Mușat, primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, primarii unităților administrativ-teritoriale beneficiare, precum și reprezentanții unităților de cult implicate în proiectele de restaurare a patrimoniului.
Consiliul Local Ploiești a aprobat, în ședința de luni, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru extinderea și dotarea Școlii Gimnaziale „I. A. Bassarabescu”, un proiect finanțat parțial prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027.
Circulația pe Bd. Independenței va fi închise din noaptea de miercuri spre joi până marți dimineață, pentru pregătirea și derularea evenimentelor programate în cadrul Republicii de sub Castani. Drept urmare, și circulația mijloacelor de transport în comun va fi modificată.
Pierderea unei finanțări europene de 8,3 milioane de lei pentru un proiect privind managementul inteligent al intersecțiilor a provocat un schimb de replici în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești.
Consilierii au cerut explicații, iar primarul Mihai Polițeanu a susținut că proiectul era deja întârziat și că suspendarea sa fusese anunțată cu luni în urmă.
Sprijinirea academiei de juniori a Petrolului Ploiești a fost unul dintre subiectele discutate la finalul ședinței extraordinare a Consiliului Local.
Consilierii locali au propus un parteneriat prin CSM Ploiești, iar primarul Mihai Polițeanu a explicat că datoriile clubului către bugetul local împiedică acordarea unui sprijin financiar direct.
Consilierul local Mihai Apostolache, președintele România în Acțiunea, a analizat prevederile legale referitoare la eliberarea unei persoane din funcția de viceprimar, după ce un proiect de acest fel a existat pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe ordinare CL Ploiești.