Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

festivalul castanilor
Categorie: APH Cultural

 

• Cea de-a 23-a ediție a Concursului Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” va avea loc în perioada 14-15 octombrie 2022.
• Înscrierile la preselecţie se pot face gratuit, până pe data de 29 septembrie 2022.
• Care sunt etapele concursului și premiile care vor fi acordate anul acesta la Festivalul Castanilor.


Festivalul Concurs Naţional de Muzică Folk intitulat „FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre”, eveniment ce poartă numele iniţiatorului şi regretatului journalist Gabi Dobre, este o manifestare cultural-artistică de mare amploare, care se adresează grupurilor muzicale şi interpreţilor individuali de muzică folk, cantautori din România.

Ediţia a XXIII-a a Festivalului îşi propune readucerea în actualitate a acestui gen muzical, identificarea şi încurajarea talentelor interpretativ-creative şi îmbogăţirea cu noi valori a repertoriului naţional de muzică folk, incurajând creaţia de muzică folk autohtonă şi intensificând promovarea modalităţilor moderne de expresie artistică.

Festivalul este organizat de către Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, în perioada 14-15 octombrie 2022, la sediul Teatrului „Toma Caragiu”.

Zilele de festival vor fi organizate astfel:
- Concurs: Vineri, 14 octombrie 2022 – ora 16:00
- Gala Laureaţilor: Sâmbătă, 15 octombrie 2022 – ora 17:00

În ambele seri vor avea loc recitaluri susţinute de nume consacrate ale muzicii folk.

În cadrul festivalului va fi invitat şi câştigătorul Marelui Premiu desemnat la ediţia anterioară, pentru susţinerea unui recital.

CONDIȚII PENTRU CONCURS

„FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre” se adresează tuturor iubitorilor de muzică folk cu calităţi componistice şi interpretative deosebite, care doresc să se afirme ca solişti interpreţi de muzică folk, în duet cu alţi interpreţi sau în grupuri organizate de muzică folk care îndeplinesc următoarele condiţii:

CITEȘTE ȘI: Parteneriate educaționale cu Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova. Oferta completă

- Concurenţii pot participa în concurs cu minim două compoziţii proprii de muzică folk, cu text propriu sau creat de alte persoane (textieri sau poeţi români consacraţi).
- Vârsta minimă 14 ani;
- Nu au obţinut la nicio ediţie anterioară a Festivalului Concurs Naţional de Muzică Folk „Festivalul Castanilor - In memoriam Gabi Dobre”, Marele Premiu;
- Nu au semnate contracte sau acorduri prin care li se interzice participarea la evenimente cultural-artistice sau cedarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe dreptului de autor în mod exclusiv către case de producţie, companii de evenimente, agenţii de impresariat sau alte persoane, terţe persoane sau organizaţii care le administrează aceste drepturi.
- Fiind tototdată şi o rampă de lansare pentru artiştii debutanţi/neconsacraţi, din momentul aducerii la cunoştinţă publică a unei/unor opere muzicale în premieră în cadrul „FESTIVALULULUI CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre” ediţia a XXIII-a, artistul se obligă să amintească numele complet al acestui festival şi faptul că s-a lansat în cadrul acestui festival la orice apariţie publică ulterioară a interpretului-grupului/formaţiei, în mod special în presa scrisă, presa online, posturi de televiziune şi de radio, pe o perioadă de trei ani de la participarea în cadrul acestui eveniment.

REGULAMENT DE ÎNSCRIERE LA PRESELECȚIE

Înscrierile la preselecţie se pot face GRATUIT, până pe data de 29 septembrie 2022, trimiţând un plic A4, care să conţină toate materialele solicitate în regulament, către adresa Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, str. Piața Eroilor, nr.1A cu specificația scrisă clar pe plic „DOSAR PRESELECŢIE FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre – ediţia a XXIII-a, 2022” sau online pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., specificând în titlul e-mail-ului „DOSAR ÎNSCRIERE FESTIVALUL CASTANILOR 2022”.

În cadrul concursului există două comisii de jurizare. Comisia de jurizare organizată pentru preselecţia concurenţilor în vederea selectării acestora pentru participarea la „FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre – ediţia a XXIII-a, 2022”, din care vor face parte profesori de muzică vocal-instrumentală şi reprezentanţi de seamă ai muzicii folk, urmată de comisia de jurizare din timpul concursului alcătuită, din compozitori, muzicieni consacraţi şi oameni de specialitate care susţin activităţile cultural-educative la nivel naţional.

▪ Preselecția va avea loc în data de 3 octombrie 2022, la ora 10.00, la sediul instituției, din str. Piața Eroilor, nr.1 A, etaj.7.
▪ Concurenţilor admişi li se va comunica telefonic rezultatul preselecţiei, până la data de 5 octombrie 2022, aceștia urmând să confirme/infirme prezența.
▪ Prezenţa concurenţilor confirmaţi se va face în ziua de 14 octombrie 2022, la ora 12:00, la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, pentru probele de sunet.
▪ Concursul va avea loc începând cu ora 16:00.

Concurenţii vor prezenta în concurs cele două piese, compoziţii proprii, cu care au fost declaraţi admişi în urma preselecţiei.

Documente necesare înscrierii în concurs:

- Fişa de înscriere cu toate datele complete
- Curriculum Vitae;
- 2 fotografii artistice clare ale concurentului;
- Copie după cartea de identitate;
- Copie carnet elev/student vizat pe anul în curs sau adeverință valabilă eliberată de instituția de învățământ. Adeverința va fi predată obligatoriu de către concurenții admiși în finala festivalului în momentul tragerii la sorți a intrării în concurs (14.10.2022). În cazul în care participantul nu predă documentele anterior menționate către organizatorii festivalului, la calculul premiilor se va reține și vira impozitul aferent, în conformitate cu legislația din România;
- O declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că este autorul melodiilor cu care participă în concurs sau o declaraţie din care să reiasă că are acordul scris al textierilor sau compozitorilor cu care a colaborat la creaţia melodiei pentru utilizarea piesei/pieselor respective în concurs, exceptând cazul în care textele au fost preluate de la poeţi consacraţi ale căror drepturi de autor au ieşit de sub protecţia organismelor de gestiune colectivă şi actualmente aparţin patrimoniului naţional de creaţie.
- Minim două înregistrări audio ale creaţiilor propuse în format Mp3 (44,100 Hz, 16 Bit, Stereo 320Kbp/s), reprezentative pentru concurent, fiind denumite, folosind cifre şi majuscule. Piesele pot fi trimise online odată cu dosarul de participare pe adresa de e-mail a festivalului sau prin poştă, pe CD, în formatele specificate în regulament.
Pentru o evaluare corectă şi pentru a respecta numărul de locuri limitat din finala concursului, solicităm ca înregistrările să respecte prezenţa şi formula interpreţilor din concurs şi cel puţin una din înregistrări să fie live sau home made. Juriul de preselecţie va lua în considerare înregistrările realizate în studio în limita locurilor rămase disponibile.

Înregistrările trimise trebuie să fie interpretate cât mai natural, doar de către concurenţii implicaţi direct în concurs fără alte chitare sau voci suprapuse, suplimentar, interpretate de terţe persoane, procesate, mixate sau masterizate din dorinţa de a suna mai bine, scopul competiţiei fiind unul de descoperire a talentelor reale.

Organizatorii pun la dispoziţie sala de spectacol necesară desfăşurării concursului, asigură cazarea şi masa pentru zilele de 14 octombrie, respectiv 15 octombrie concurenţilor din afara Municipiului Ploieşti, exceptând cheltuielile de transport până la Ploieşti. Pentru însoțitori cazarea la hotel și masa pot fi asigurate doar contra cost plătit direct prestatorului de servicii.

CITEȘTE ȘI: Anchetă DNA: funcționari ai Primăriei Ploiești, notari publici și oameni de afaceri, implicați într-o afacere imobiliară suspectă

Premiile „FESTIVALULULUI CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre” ediţia a XXIII-a:

Premiul I - TROFEUL FESTIVALULUI - în valoare de 2500 lei/net
Premiul de interpretare – grup/fromație/band - în valoare de 1500 lei/net
Premiul de interpretare – solist - .în valoare de 1000 lei/net
Premiul de măiestrie instrumental - în valoare de 1000 lei/net
Premiul de creaţie (muzică şi text) - în valoare de 1000 lei/net
Premiul de popularitate - în valoare de 1000 lei/net
Premiul BES - în valoare de 1000 lei/net

Toate premiile sunt impozabile, cu excepţia celor care eventual vor fi atribuite elevilor sau studenţilor,în acest caz, este necesară o adeverinţă care să ateste acest lucru.

Toţi concurenţii înscrişi în concurs care nu au obţinut premii vor primi diplome de participare.

CITEȘTE ȘI: Concert VEDE(M)2 – „Muzica nouă românească de la discipol la maestru”

Back To Top