În data de 26 februarie, chiar în ziua în care șefii Executivului ploieștean și reprezentanții partidelor erau prinși cu pregătirea și desfășurarea ședinței Consiliului Local Ploiești, s-a desfășurat ședința CTATU (Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Ploiești), întânirea având loc în sala Unirii din incinta Palatului Culturii, începând cu ora 9 dimineața. Ulterior, ședința ținută hoțește a avut un destin scurt și nefericit, fiind declarată nestatutară. De ce s-a ținut, de ce a decedat ședința și ce ar fi vrut ea, în materialul următor.
Văduvită de prezența primarului (președinte de ședință) sau a viceprimarului (locțiitor), ședința organizată pe repede-înainte a avut, printre altele, un scop precis: promovare PUZ Ridicare Restricție Construire și Schimbare Destinație din Zonă de Instituții și Servicii cu Funcțiuni Complexe în Zonă Mixtă, Instituții și Servicii/Locuințe Colective și Modificare Indicatori Urbanistici, Aliniament și Aliniere – la adresa Str. Mărășești 189, Ploiești.
În memoriul pe care se structurează documentația privind studiul de oportunitate, arhitectul care semnează proiectul viitoarei construcții de P+3 etaje este domnul Bogdan Georgescu, reprezentantul BIG Studio Arh Design din Ploiești.
Proiectul este situat în intersecția Cioceanu, la nord situându-se strada Mărășești – arteră magistrală, la est intersecția între Mărășești și Domnișori, la sud strada Domnișori, iar la vest terenuri virane aflate în domeniul privat al municipalității.
Beneficiarul (clientul arhitectului Bogdan Georgescu) dorește să realizeze un imobil „din sfera serviciilor – comerț, birouri, bancă, cu regim de înălțime P+3”, propunându-se majorarea indicatorilor urbanistici maximali POT și CUT cât și modificarea aliniamentului și a regimului de aliniere a construcțiilor față de axul celor două străzi aferente terenului ce se dorește a fi reglementat. Potrivit Memoriului semnat de arhitectul Bogdan Georgescu, traficul estimat este de 3-5 autoturisme pe oră și 1-2 autoturisme de aprovizionare de dimensiuni reduse tip furgonetă.
După cum se poate observa în imagini, viitoarea construcție din sticlă și structură metalică se va situa în vecinătatea bisericii din Cioceanu, în triunghiul cu aspect de teren viran cunoscut de toți ploieștenii care tranzitează zona.
Proiectul susținut moral și de arhitectul-șef al Ploieștiului, Cristina Herția, care a găsit numai cuvinte de laudă pentru structura aflată în stadiul de proiect, a întâmpinat critica reprezentantului Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național, în persoana directorului Constantin Stere. Scurta istorie a ședinței organizată pe genunchi și cu un scop precis ne duce cu gândul către o altă problemă.
Votul în CTATU este previzibil, prin promovarea unor membri fără acordul Ordinului Arhitecților Prahova.
Componența CTATU a fost modificată prin hotărârea de CL Ploiești nr. 316 din data de 30 august 2017, în baza raportului de specialitate semnat de arhitectul-șef Cristina Herția care propune schimbarea membrilor Comisiei. Desemnarea arhitecților membri ai Ordinului Arhitecților din România filiala Prahova în cadrul CTATUse face de către OAR, CTATU Ploiești funcționând, și astăzi, cu membri care nu au fost desemnați de OAR Prahova, în ciuda repetatelor adrese trimise Urbanismului de către această structură profesională.
În cadrul CTATU, regăsim două doamne arhitect care sunt susținute de arhitectul-șef al Ploieștiului, însă fără să fie desemnate de Ordinul Arhitecților din România.
În ciuda caracterului consultativ, avizul CTATU este unul important. Doamnele Ana Maria KELESIDIS împreună cu doamna arhitect Adriana Alexandra GOGONEA fac parte din CTATU, alături de Eugen Prună, consilierul primarului, consilierul municipal Florin Sicoie și alți membri, dintre care amintim la supleanți chiar pe arhitectul Bogdan Georgescu, al cărui proiect a fost susținut în ședința cu pricina. Totodată, în lista componenței CTATU sunt și reprezentanți ai CJ Prahova, ai IPJ Prahova, ai Inspectoratului de Stat în Construcții și alți reprezentanți ai autorităților, fără drept de vot.
Adresă OAR: Persoanele desemnate nu reprezită oficial OAR Prahova
„Ca urmare a modificării de către dumneavoastră a componenței reprezentanților OAR în Comisia Tehnică de Avizare, vă informăm că desemnarea reprezentanților OAR în această comisie se face de către filiala Prahova.
Revenim la adresa noastră nr. 6177/10.03.2017 prin care vă solicităm să ne transmiteți Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Tehnice, pentru a vedea numărul de reprezentanți ai OAR (și supleanți) în vederea desemnării acestora în prima ședință a Consiliului Teritorial al Filialei.
Până atunci vă informăm că persoanele desemnate de dumneavoastră nu reprezintă oficial OAR în Comisie
Președinte OAR Filiala Prahova
Arh. Emil Popa
14.11.2017”.
Toți oamenii Arhitectului-șef:
Potrivit surselor noastre, Ana Maria Kelesidis este arhitecta foarte apropiată de Cristina Herția, arhitectul-șef al orașului. Kelesidis este arhitecta care a desenat blocul ridicat de domnul „avocat” Marius Orășanu, care se mai ocupă în timpul liber cu amenințat jurnaliștii. Kelesidis este una dintre sfătuitoarele apropiate arhitectei-șefe, alături de Simona Mirițescu, sora comisarului șef al Poliției Prahova, Eduard Mirițescu. Tot prin biroul arhitectului-șef se perindă, mai mereu, cunoscutul jurist din Primăria Ploiești, domnul Adrian Androne, fost șef al Direcției Juridice din cadrul Primăriei Ploiești, despre care puteți găsi detalii din perioada scurtului său mandat accesând o simplă căutare pe Google în presa locală, nemaifiind cazul să intrăm noi în amănunte care nu țin de subiectul prezentului material.
Doamna Veronica Heni este o altă doamnă arhitectă cu un profil interesant. Doamna Heni ar fi desenat proiectul casei descoperită de Poliția Locală Ploiești că a fost ridicată fără autorizație de construire (Str Brâncoveanu Vodă nr. 16 Ploieștiv – Detalii LINK AICI Stăpânii Autorizațiilor, Filmul unui control blocat), Poliția Locală primind un răspuns halucinant din partea Direcției de Urbanism la 35 de zile de la solicitarea de date legate de construcție, când casa era gata ridicată. Răspunsul către Poliția Locală a fost elaborat de către doamna Lavinia Cursaru (Șef serviciu Urbanism).
Doamna Lavinia Cursaru, prietenă cu doamna arhitect Veronica Heni, este funcționarul care semnează multe procese verbale cu amendă minimă și cu soluție de punere în legalitate pe numele multor lucrări din Ploiești care nu au trecut prin filtrul autorizărilor (Detalii LINK AICI). Pe de altă parte fiica doamnei Cursaru este fericita posesoare a unei case construită lângă Ploiești, proiect care a fost desenat, potrivit surselor APH, de către aceeași arhitectă Veronica Heni.
Nici povestea locativă a doamnei arhitect-șef Cristina Herția nu este una lipsită de peripeții, de la prima zi de mandat în funcția de arhitect-șef al Ploieștiului până la amenajarea aprtamentului de serviciu în care locuiește în prezent, undeva pe strada Cameliei, în zona de Nord a Ploieștiului.
Cerere publică adresată Direcției de Urbanism Ploiești în baza Legii 544/2001
Apropo, profit de ocazie pentru a cere public Direcției de Urbanism Ploiești, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, lista autorizațiilor de construire cu obligație de intrare în legalitate și numele arhitecților care semnează proiectele aferente în anii 2017 și 2018 și numele funcționarilor din Urbanism cu funcție de control care semnează soluțiile de intrare în legalitate. Așteptăm răspunsul oficial în termenul prevăzut de lege la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Domnul Marius Orășanu, un dezvoltator imobiliar din Ploiești, este o altă persoană apropiată actualei conduceri a Urbanismului Ploieștean. Domnul Orășanu și-a permis să ne trimită un mail amenințător în care ne anunță vesel că suntem vizați într-un „mega-dosar penal”, pentru că am îndrăznit să dezvăluim culisele relaționale din interiorul Urbanismului ploieștean. Tot domnul Orășanu, în calitate de „simplu cetățean”, a trimis mailul și altor redacții din Prahova, rezultatul demersului domniei sale fiind o serie de materiale și înregistrări explozive în care recunoaște relația apropiată de arhitectul-șef al Ploieștiului și faptul că a încurajat-o pe arhitecta-șefă a orașului să blocheze un alt proiect imobiliar a cărui avizare se află în pixul arhitectei-șefe. Nu suntem noi în măsură să judecăm dezinvoltura cu care domnul Orășanu recunoaște o serie de realități aflate cel puțin la marginea legalității. Lăsăm publicul și organele abilitate să ia măsurile legale cuvenite. Prezentăm linkurile către materialele de presă publicate de jurnaliștii observatorulph.ro
Arhitectul șef al Ploieștiului, marionetă a dezvoltatorilor imobiliari
Urbanismul ploieștean, aranjamentele din spatele autorizațiilor
Bomba de la Juridic o trimite pe Cristina Herția direct la Parchet
Revenim cu detalii și documente care vin să completeze seria controalelor prietenoase desfășurate de către reprezentanții Direcției de Urbanism din Ploiești. În momentul redactării acestui material, în Ploiești se construiesc zeci de imobile fără autorizație de construcție.
Actualitatea Prahoveană adresează, încă o dată, un apel public către reprezentanții Direcției de Urbanism Ploiești, de a furniza răspunsuri punctuale legate de toate materialele informative prezentate în care se ridică semne de întrebare asupra modului în care tratează situațiile de nelegalitate întâlnite în traseu. În fiecare episod, am prezentat imagini și documente care prezintă situații incredibile legate de încălcarea legii în Ploiești. Până azi, nimeni nu s-a deranjat să furnizeze un răspuns minimal.
Vom continua serialul legat de neregulile din Urbanismul ploieștean în speranța că maghernițele și casele ridicate ilegal vor deveni, într-o bună zi, istorie în Ploiești, iar legea nu este facultativă, ci aplicabilă tuturor categoriilor sociale, indiferent de relații personale sau putere economică.
Vom reveni
Sebastian Ignat/Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.