batal 18 vega Ploiești DIICOT KMG International
Categorie: Economic

KMG International a transmis un comunicat de presă în care reprezentanții companiei susțin că au luat act “cu surprindere” de acțiunea DIICOT de miercuri dimineață. Este vorba despre percheziții domiciliare, pe raza județelor Constanța și Prahova și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură şi înşelăciune, dosarul vizând trei angajați ai Rompetrol Rafinare și ecologizarea unui batal de la Rafinăria Vega Ploiești.

VEZI ȘI: Batalele Vega Rompetrol - Gunoiul acid, banii și miza strategică

Grupul KMG International a transmis că “a luat act cu surprindere de acțiunea DIICOT Ploiești din această dimineață (miecuri dimineață - n.r.), privind proiectul de ecologizare a batalelor istorice de la rafinăria Vega Ploiesti, parte a companiei Rompetrol Rafinare. Menționăm că Rompetrol Rafinare a răspuns imediat solicitării de informații a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești și, ca de fiecare dată, a cooperat cu autoritățile judiciare și a furnizat toate documentele și informațiile necesare soluționării investigației.  Până în acest moment, niciunul din angajații Rompetrol Rafinare nu a fost citat anterior pentru a furniza detalii suplimentare privind derularea acestui proiect”.

VEZI ȘI: Ecologizarea unui batal de la Rafinăria Vega, anchetată de DIICOT

Istoricul lucrărilor la Batalul 18 – Vega Ploiești, conform KMG

VEGABatal18 2018

VEGABatal18 2021

VEGABatale17 18 10 07 2021

VEGABatale17 18 18 05 2017“Pentru o bună informare a opiniei publice, dorim să facem următoarele precizări:

1.            În 2019, Rompetrol Rafinare a anunțat continuarea programului de ecologizare a batalelor istorice din cadrul rafinăriei Vega Ploieşti, care implică tratarea deșeurilor de gudroane și transformarea acestora într-un deșeu stabil și solidificat, depozitat în batale curățate și impermeabilizate în prealabil, fiind eliminate în acest mod eventualele pericole pentru sănătatea oamenilor și a mediului, precum și valorificarea prin coincinerare în unități autorizate (fabrici de ciment).

2.            În momentul privatizării rafinăriei Vega Ploiești - 1999, cantitatea de deşeuri pe care viitorul acţionar urma să o preia în vederea ecologizării era estimată la circa 62.000 tone, ulterior constatându-se că volumul existent în batale este de cel puţin 6 ori mai mare. Respectându-și angajamentul din contractul de privatizare, Rompetrol a eliminat, până la această dată, o cantitate totală de 142.000 tone de deșeuri, costurile suportate de companie fiind de circa 26,1 milioane de dolari USD.

3.            În ceea ce privește situația batalului 18, lucrări de ecologizare a acestuia de gudroane acide și reziduuri petroliere au fost executate până în 2009.  În perioada 2009 – 2015, în acest batal s-au strâns, pe fondul precipitațiilor/infiltrațiilor, alte cantități de ape si sol contaminat.

4.            Astfel, lucrările din batalul 18 au fost reluate în 2019, fiind continuate si finalizate acțiunile de ecologizare, inclusiv montarea unui sistem de senzori pentru monitorizarea stării membranei de impermeabilizare și, în final, eliminarea deșeurilor tratate, conform cerințelor legale.

5.            Toate sumele investite de companie pentru realizarea acestui proiect au fost asigurate din resurse interne, nu s-au solicitat fonduri publice/europene sau ajutoare de stat.

6.            Batalele reflectă evoluţia industriei de rafinare de peste 160 de ani, gudroanele acide și reziduurile petroliere fiind rezultate și depozitate în proporţie covârşitoare în perioada anterioară privatizării rafinăriei Vega Ploieşti (1905-1999), rezultate din utilizarea unei tehnologii primare de prelucare a țițeiului, bazată pe utilizarea acidului sulfuric. Deșeurile existente în batale au proprietăți și caracteristici fizico-chimice neomogene, cum ar fi nivelul de aciditate sau densitate, diferențele fiind generate de modalitățile de procesare a țițeiului care au fost utilizate în trecut, precum și de produsele rafinate obținute.

7.            În prezent, Rompetrol Rafinare are în derulare lucrările pentru ecologizarea batalelor L16 și L17 și va continua lucrările în toate batalele rămase, având în vedere faptul că proiectul de reabilitare a batalelor din rafinăria Vega este esențial să fie dus la îndeplinire corespunzător, compania acordând o deosebită și constantă atenție îmbunătățirii condițiilor de mediu.

8.            În actualul context economic, compania acordă o deosebită atenție îmbunătățirii condițiilor de mediu și depune diligențele necesare în vederea îndeplinirii obligației de mediu, prin alocarea unor resurse financiare semnificative”, au detaliat reprezentanții Grupului KMG International, din care face parte Rompetrol Rafinare.

KMG International: “Vom coopera cu autoritățile competente”

Compania a subliniat că “va acționa în continuare cu maximă diligență atât în vederea protejării drepturilor sale, cât și a cooperării cu autoritățile judiciare. De asemenea, avem încredere că investigația va fi soluționată cât mai rapid și vom coopera, ca și până acum, cu autoritățile competente, în măsura în care sunt necesare detalii și/sau clarificări suplimentare”.

Foto: KMG International

Back To Top