- ANPC a efectuat, prin Comisariatul București, controale la agenții de turism aparținând Christian Tour, în urma sesizărilor primite.
- Verificările s-au lăsat cu sancțiuni, inclusiv cu o amendă de 90.000 de lei.
- Principalele abateri identificate de comisari au fost legate de modul de afișare a prețurilor.
- ANPC anunță că va derula controale la agențiile de turism din toată țara.
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a verificat respectarea prevederilor legale, în domeniu, la “șapte agenții de turism aparținând operatorului economic SC CHRISTIAN'76 TOUR SRL, ca urmare a numărului însemnat de reclamații primite, pe această temă”, ase arată într-un comunicat al ANPC în care comisarii precizează că au fost aplicate amenzi în valoare de 90.000 lei, împreună cu trei avertismente și șapte propuneri de încetare a practicilor incorecte.
” De-a lungul anilor, am făcut dese avertizări legate de activitatea operatorilor economici din turism.
Speram ca acest mesaj să ajungă și la agenții, dar iată că nu m-am făcut înțeles.
Este momentul în care sancționarea a devenit obligatorie.
Vom demara o tematică, la nivel național pe acest subiect. Se apropie perioada vacanțelor și trebuie să fim siguri că niciun consumator nu va fi înșelat” – Paul Anghel, director general ANPC
În urma controalelor realizate, comisarii CPCMB au aplicat amenzi în valoare de 90.000 lei, 3 avertismente, precum și 7 propuneri de încetare a practicilor incorecte.
“Neregulile constatate de echipele de control au fost:
> Indicarea unor reduceri de prețuri, la cele practicate fără a se putea demonstra această diminuare în istoricul prețului;
> Menționarea prețurilor folosind sintagma „de la...” fără a preciza un preț maxim;
> Indicarea taxei incluse, nefiind specificat clar la ce tip de taxe se referă mențiunea, în condiția în care în contract apăreau și taxe neincluse;
> Afișarea prețului în euro la pachete de servicii turistice din România;
> Lipsa afișării cursului de schimb valutar în agenții;
> Existența a 2 puncte de lucru cu sediu expirat”, pecizează sursa citată.
Verificări la agențiile de turism, în sezonul estival
Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor anunță o campania națională de verificări vizând activitatea agențiilor de turism și calitatea serviciilor prestate de acestea.
”De-a lungul anilor, am făcut dese avertizări legate de activitatea operatorilor economici din turism.Speram ca acest mesaj să ajungă și la agenții, dar iată că nu m-am făcut înțeles. Este momentul în care sancționarea a devenit obligatorie. Vom demara o tematică, la nivel național pe acest subiect. Se apropie perioada vacanțelor și trebuie să fim siguri că niciun consumator nu va fi înșelat”, a declarat Paul Anghel, directorul general al ANPC.
VEZI ȘI: Amenzi de 60.000 de lei aplicate de Protecția Consumatorilor după un nou control în Piața Cocoș
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană