- Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană (UE) în luna mai.
- Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, România se numără printre statele membre cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale.
Datele publicate luni de Eurostat arată că prețurile producției industriale au crescut 5,9% în zona euro și cu 5,7% în UE, din mai 2025 până în mai 2026. Cu excepția Luxemburgului, unde s-a înregistrat o scădere de peste 3%, prețurile producției industriale au crescut, cu cele mai mari procente înregistrate în Bulgaria (19,3%) și România (13,5%).
Eurostat precizează că evoluția prețurilor producției industriale în UE a fost influențată în special de un avans de 14,3% al prețurilor la energie.
Sursa citată indică, numai în ultima lună, la nivelul României, o scumpire de 1,1%, printre cele mai mari în rândul statelor incluse în această statistică în care țări precum Croația, Italia sau ungaria au raportat o scădere a prețurilor de 0,5 până la 2,1%.
Săptămâna trecută, Institutul Național de Statistică (INS) a dat publicității propriile date, conform cărora prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 față de aceeași perioadă din anul anterior.
Citiți și: Eurostat: România are cel mai mare cost mediu al datoriei publice guvernamentale din UE
Raportat de la un an la altul, pe marile grupe industriale, cele mai mari creșteri de prețuri au fost consemnate în industria energetică (+23,75%), industria bunurilor intermediare (+9,09%), industria bunurilor de capital (+5,94%), industria bunurilor de uz curent (+5,19%) și în industria bunurilor de folosință îndelungată (+2,22%).
Prețurile producției industriale au crescut semnificativ, în ultimul an, în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+21,33%), în distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+13,74%), în industria prelucrătoare (+8,89%) și în industria extractivă (+7,79%).
La nivel comparativ, mai vs aprilie 2026, prețurile producției industriale au înregistrat o majorare de 1,4%.
Raportul Eurostat poate fi consultat AICI.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană