Categorie: Economic
- Scris de Radu IZVORANU
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat, ieri, cel mai înalt pod din lume. Viaductul are o înălţime de 403 metri şi traversează un defileu din nordul Mexicului, numit „coloana diavolului"
Oficiul Român pentru Imigrări va elibera în anul 2012 un număr de 5.500 autorizaţii de muncă cetăţenilor străini care îndeplinesc condiţiile şi doresc să se încadreze sau să presteze muncă în România.
În ziua de 27.12.2011, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat o acţiune în vederea verificării activităţilor comerciale efectuate cu produse purtând mărci protejate.
Potrivit raportului Curţii de Conturi pentru anul 2010, mii de kilometri din reţeaua de distribuţie a gazelor au dispărut din evidenţele Distrigaz.
Site-ul www.testecomparative.ro pune la dispoziţie Top 10 Imprimante şi Multifuncţionale. Conform reprezentanţilor site-ului, topul este realizat după scorul obţinut la o serie de teste ce includ calitatea printării, economia de cerneală pentru un toner, consumul de energie folosit, precum şi alţi parametri testaţi în laborator.
Cu 4.750 de autoturisme (38%) au scăzut cumpărările de maşini în decembrie 2011 faţă de decembrie 2010
„Guvernul răspunde pentru gaura neagră din sistemul actual de termoficare şi este obligat nu numai să rezolve criza, ci să prezinte soluţii urgente de eficientizare" - IPP
Compania Microsoft a publicat recent lista celor mai citite cinci instrucţiuni pe care utilizatorii
65% dintre romani se declară, în noiembrie 2011, afectaţi direct de una sau mai multe dintre cele patru probleme specifice crizei economice: pierderea locului de muncă, şomajul sau concediul forţat pentru o anumită perioadă de timp, scăderea veniturilor, pierderea parţială sau totală a investiţiilor. Comparativ, în iunie 2009, doar 39% dintre români se declarau afectaţi de criza economică. Acestea sunt datele apărute în cea mai recentă analiză realizată de Fundaţia Soros România în cadrul programului Studii Electorale Româneşti, realizat în noiembrie 2011.