armament rusesc
  • Oficialii ruși și-au exprimat de numeroase ori iritarea pentru faptul că Ucraina, țara aia invadată de ei pe motive de imperialism, este ajutată cu armament de către Occident și țările NATO (SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia, țările baltice, Cehia, Slovacia, Turcia etc).
  • Istoria ne arată, însă, că e aceeași tactică pe care Rusia a folosit-o, de-a lungul vremii, pentru a întări orice luptă împotriva capitalismului.

Propaganda rusească despre armament prinde și prin România, inclusiv la mulți analiști geopolitici care se perindă la televiziuni de știri și la podcasturi pe internet. Unii nu neapărat naivi, cât mai degrabă plătiți să susțină că acest fapt este inacceptabil și constituie o provocare fără precedent la adresa intereselor Rusiei în zonă.

Alții care mimează umanismul argumentează că înarmarea ucrainenilor prelungește inutil războiul și suferința civililor. Adică să-i lase pe „ăia“ (ucraineni) să lupte cu ce au, să fie inevitabil învinși și poate rușii se vor calma și ne vor lăsa în pace. Nu mai contează că rușii culcă orașe întregi la pământ, mai împușcă civili, fac deportări de populație în teritoriile cucerite, fac arestări sumare, că au confiscat producția de grâne din sudul Ucrainei și că e foarte probabil să ne trezim cu ei la granițele României.

În realitate, Rusia a împânzit mapamondul cu arme și tehnică de luptă

În mod natural, rușii, de pe timpul sovieticilor, au sprijinit cu bani  și cu armament orice forță de sorginte marxistă sau totalitară care se opunea capitalismului și Occidentului „decadent“. Armamentul sovietic se poate vedea pe aproape toate continentele în aproape orice război civil ale țărilor din lumea a treia. 

Războiul din Coreea 1950-1953

Primul conflict între sistemele sociale s-a purtat în Coreea, unde sovieticii au ocupat nordul peninsulei (1945), în timp ce americanii ocupaseră jumătatea sudică. Cele două puteri au format două republici cu lideri locali și administrații copiate după propriile valori politice. Când Coreea de Nord (comunistă) a invadat Coreea de Sud, care era apărată de americani, cine a echipat întreaga armata comunistă coreeană ? Evident că Rusia Sovietică. Aceasta a livrat sute de tancuri T34, avioane IL-10, Yak -9, MIG-15, sute de piese de artilerie, sisteme antiaeriene, arme de infanterie etc. Rușii au luptat cu trei divizii de aviație mascate sub sigla armatei populare chineze.

Războiul din Vietnam 1955-1975

Războiul din Vietnam este o oglindă a celui din Coreea, numai că aici, forțele comuniste au cucerit întreaga țară la final. Ca și în Coreea, rușii sovietici s-au implicat masiv alături de China comunistă în furnizarea de armament defensiv și ofensiv forțelor vietnameze. În această perioadă, rușii au furnizat vietnamezilor comuniști 2000 de tancuri, 1700 de blindate, 7000 piese de artilerie, 5000 de tunuri antiaeriene, 158 de lansatoare de rachete antiaeriene, 120 de elicoptere, peste 200 de avioane de vânătoare. De asemenea Moscova a acordat Vietnamului un ajutor financiar de  450 milioane de dolari.

Războiul de 6 zile Arabo-Israelian (5-10 iunie 1967) și Războiul de Yom Kippur (oct 1973)

Țările arabe care au atacat Israelul aveau aproape în totalitate armament sovietic. Egiptul, Siria și Irakul aveau exclusiv armament rusesc. Ba chiar din 1971 rușii  primesc permisiunea de a folosi porturile siriene Latakia și Tartus, la schimb cu furnizarea de armament sovietic.

Armament rusesc pentru toată Africa

Rusia Sovietică a furnizat armament Cubei comuniste, apoi Angolei, Namibiei, Egiptului, Algeriei, Libiei, statului Congo, Etiopiei, în general mai multor țări africane.

De exemplu, Moscova a înarmat masiv Somalia în anii ’70, iar statul african a atacat țara vecină, Etiopia. Numai că Moscova a furnizat armament și Etiopiei, care a reușit să câștige războiul în 1978.

În America de Sud și America Centrală

Cuba a fost prima țară latino-americană care a primit ajutorul sovietic, dar a fost și terenul primei crize nucleare mondiale (octombrie 1962).  Chiar dacă rachetele sovietice au fost retrase, armata cubaneză a lui Castro a fost echipată cu armament rusesc până la ultimul șurub.

Rusia Sovietică a început să pătrundă pe piața Americii Latine de prin anii ‘70, acordând împrumuturi avantajoase și armament ieftin. Până în 1977, URSS ajunsese pe primul loc la furnizarea de blindate și tancuri pe piața respectivă.  Cum mișcările comuniste erau marginale, sovieticii au promovat atunci mișcările naționaliste și au încurajat conflictele de frontieră precum Peru-Bolivia, Bolivia-Chile, Chile-Argentina și altele.

Venezuela, din 2006, de pe timpul lui Hugo Chavez, a început să cumpere armament rusesc ca urmare a discursului antiamerican. Deja există o fabrică care produce puști de asalt Kalașnikov în colaborare cu industria rusă. Acum a devenit un client fidel pentru avioane Suhoi 30, tancuri T72B, sistemele mobile antiaeriene și multe altele.

Ipocrizie și multă minciună

Așadar cine susține pacea în lume vânzând armament oricărei dictaturi și atacă un stat independent sub diverse pretexte? Rusia, evident. Dacă e să comparăm ce armament au livrat Statele Unite ucrainenilor, vedem că e în mare parte individual, rachete anti-aeriene cu rază scurtă și rachete anti-tanc cu rază scurtă.

Acum se mai vorbește de livrarea unor lansatoare sol-sol HIMARS. În rest, câteva obuziere, informații prin satelit și cam atât. E nimic față de ce au livrat rușii în anii ‘60 către comuniștii vietnamezi și țările arabe.

Că Statele Unite procedează la fel ca rușii este problema? Păi nu e același standard?  Sau numai unii au voie să fie șmecheri?!

VEZI ȘI: Cât de periculoasă mai este Flota Rusă din Marea Neagră?

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 
  • TikTok Actualitatea Prahoveană

Back To Top