Categorie: Politic

Senatorul de Prahova Roberta Anastase a vorbit despre efectele demersurilor derulate la nivel național pentru debirocratizare și digitalizare, astfel încât relația cu instituțiile publice să devină cât mai simplă și eficientă.

“Debirocratizăm, digitalizăm și simplificăm relația cu statul!

De la 1 ianuarie, Ghișeul.ro a procesat peste 2,5 milioane de tranzacții, în valoare de peste 950 de milioane de lei. Tranzacțiile efectuate și sumele colectate în acest an pe platformă sunt mai mari decât în întreg intervalul 2011-2020”, a exemplificat parlamentarul PNL de Prahova

Roberta Anastase a anunțat că, urmare a eforturilor depuse de Autoritatea pentru Digitalizarea României de a îmbunătăți legislația și de a simplifica procedura de înrolare în platformă, în prezent sunt peste 1.000 de instituții interconectate.

Cel mai recent au intrat în sistem Biblioteca Centrală Universitară Carol I” din București, Academia de Studii Economice din București și Compania Apa Nova.

Cei care își fac cont pe Ghiseul.ro pot achita on-line impozitele și taxele.

VEZI ȘI: Roberta Anastase: “PNL va menține actualul regim fiscal, fără creșteri de taxe sau impozite”

Back To Top