Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

laura moagher
Categorie: Politic
  • Un procent mai mare din subvențiile acordate fermierilor, din fonduri europene, va fi plătit începând cu jumătatea lunii octombrie.

Senatorul de Prahova Laura Moagher a anunțat că Executivul a aprobat, după acordul primit de Comisia Europeană, o hotărâre care permite plata anticipată a unui procent mai mare din subvențiile achitate de regulă în această perioadă, din fonduri europene. “800.000 de fermieri vor primi astfel, începând cu 16 octombrie, 70% din subvenția cuvenită, față de 50%, cât era uzual”, a menționat parlamentarul de Prahova.

“Am avut în vedere, încă de la preluarea mandatului de ministru, să solicit Comisiei Europene acordarea avansului din subvențiile la hectar într-un procent mai mare de 50%. Fermierii s-au confruntat cu un an agricol atipic, motiv pentru care am făcut toate demersurile necesare, astfel încât să venim în sprijinul lor.

Oficialii europeni au decis că statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe pentru anul de cerere 2022”, a explicat și ministrul agriculturii, Petre Daea.

Citiți și: Laura Moagher: Ne opunem ferm economisirii forțate a energiei electrice

Back To Top