- Scris de Paul Dumitrescu
REUTERS: Premierul Victor Ponta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit exit-poll-urilor, învingându-l pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, un primar etnic german susţinut de două partide de dreapta, cu care se va confrunta în turul doi, la 16 noiembrie.
UPDATE: REZULTATELE ALEGERILOR - ORA 11.00: Victor Ponta are 40,33 la sută din voturi, iar Klaus Iohannis - 30,44 la sută din voturi, după procesarea proceselor verbale din 98,3 la sută din secțiile de votare, a anunțat Biroul Electoral Central.
Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, până la ora 21.00 prezența la vot la nivel național a fost de 52,31%. PRAHOVA, ÎN TOPUL JUDEȚELOR CU CEI MAI MULȚI VOTANȚI.
Prezenţa la vot, la nivel naţional, la scrutinul de duminică, era, la ora 16.00, de 35%, sub prezenţa de la primul tur al alegerilor din 2009.
În timp ce mai multe sute de români au realizat un protest spontan la Paris din cauza problemelor în organizarea alegerilor, câteva sute de persoane au ajuns la un protest organizat duminică, la 20.30, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Externe.
Incidente numeroase la alegerile prezidențiale până la jumătatea zilei. Polițiștii au dat amenzi de peste 5.000 de lei și au întocmit mai multe dosare penale pentru neregulile confirmate în toată țara.