- Scris de Paul Dumitrescu
Preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, senatorul Biro Rozalia, propunerea Uniunii pentru funcţiile de ministru al Culturii şi vicepremier, a fost viceprimar al municipiului Oradea şi preşedintele organizaţiei de femei a UDMR.
Biroul Permanent Judeţean PNL Prahova a decis, ieri, excluderea din partid a trei consilieri judeţeni. Decizia a fost motivată de "atitudinea necolegială a celor trei" faţă de validarea unui mandat în CJP, în locului celui al lui Laurenţiu Rebega, actual eurparlamentar. Mai exact, cei trei nu au votat pentru validarea mandatului lui Marius Fenechiu în Consiliul Judeţean Prahova. Aceştia sunt Iuliana Dosaru, Toma Pinţoiu şi Vasile Pătraşcu.
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat miercuri că Forţa Civică, condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, va fuziona prin absorţie cu PDL. Potrivit liderului FC, Ungureanu va obţine o funcţie de prim-vicepreşedinte al PDL.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Băsescu, acuzat de trafic de influență, și Marian Căpățână, acuzat de complicitate la trafic de influență.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, joi, că numele viitorului partid, rezultat din fuziunea PNL-PDL, va fi PNL. Congresul de fuziune al celor două partide va avea loc în 26 iulie.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi o cerere de reexaminare a legii care permite primarilor și președinților consiliilor județene să reprezinte entitățile pe care le conduc în adunările generale ale companiilor de utilități publice.
Negocierile dintre Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, privind scăderea CAS-ului, care au avut loc luni, la Palatul Cotroceni, nu au mers bine, cei doi nereușind să ajungă la un consesc. "Ne-am certat !", a declarat agenţiei MEDIAFAX premierul Victor Ponta, după întâlnire.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, l-a anunţat pe premierul Victor Ponta că va demisiona din funcţia de vicepremier şi din cea de ministru al Culturii la 1 august, fără să îi propună, la acest moment, un înlocuitor.