- Scris de Irina Sima
APH INCOGNITO LA ȘEDINȚA DE PARTID. Organizate în aceeași zi cu europarlamentarele, alegerile parțiale locale din cele două comune prahovene, Măgureni și Păulești, aduc deja primele surprize: actualul viceprimar al Păuleștiului, Sandu Tudor, președinte al organizației locale PNL, și-a anunțat candidatura la primărie din partea PSD. Decizia a fost anunțată într-o ședință a organizației locale PSD Păulești organizată sâmbătă 29 martie 2014, la care au participat președintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, deputatul Sebastian Ghiță, președintele UNPR Prahova, Daniel Niculae și primarul comunei învecinate, Blejoi, social-democratul Adrian Dumitru. APH prezintă, în exclusivitate, imagini și declarații din timpul ședinței în care fostul liberal Sandu Tudor a fost nominalizat pentru candidatura la primăria Păulești din partea social-democraților.
După ce RTV, televiziunea înființată de actualul deputat PSD Sebastian Ghiță, a dat publicității rezultatele unui sondaj din care reiese că președintele PNL, Crin Antonescu, nu ar mai intra în turul doi la prezidenţiale, liberalii reacționează acuzând PSD că fabrică sondaje în „încercarea disperată" de discreditare a PNL. Mircea Roșca, președintele PNL Prahova afirmă, într-un comunicat trimis presei, că pesediștii se tem de Crin Antonescu și „falsifică în mod grosolan realitatea”.
Fosta campioană mondială la gimnastică, ploieșteanca Corina Ungureanu, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în cursa pentru alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent.
Președintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, la bilanțul SRI pe 2013, un mesaj către politicieni, spunându-le să depolitizeze ANAF pentru că astfel vor avea venituri la bugetul de stat.
Deputatul liberal Grațiela Gavrilescu își declară susținerea asupra legii pentru abrogarea Articolului 276 din actul normativ privitor la Codul Penal, considerând că aceasta trebuie promulgată. Articolul respectiv, abrogat, la începutul sesiunii parlamentare, la iniţiativa PNL, prevedea incriminarea faptei "unei persoane care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea, de către judecator sau de organele de urmărire penală, a unei infracțuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influența sau intimida".
Europarlamentarul independent Elena Băsescu a demisionat, luni, din Partidul Democrat Liberal pentru a se înscrie în Partidul Mișcarea Populară.
Mircea Diaconu a demisionat din PNL, după ce a fost retras de pe listele pentru alegerile europarlamentare. Acesta ar intenționa să candideze ca independent la alegerile pentru PE.
Organizația PDL Prahova nu a reușit să asigure decât locul nouă pentru candidatul său de pe lista națională care va reprezenta partidul în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
România va cheltui, anul acesta, aproximativ 100 de milioane de euro pentru alegeri. Costurile vor fi mai mari decât cele estimate inițial, pentru că, pe lângă europarlamentare și prezidentiale, Guvernul a decis să organizeze și alegeri parlamentare parțiale pentru locurile libere din Parlament.