- Scris de Paul Dumitrescu
Camera Deputaților a respins, marți, prin vot secret, cererea privind încuviințarea urmăririi penale a lui Daniel Chițoiu, fost ministru de Finanțe și deputat PNL, cercetat, în dosarul „Carpatica", pentru abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada în care a ocupat funcția de șef al ministerului de resort.
Marți, Guvernul Ponta III își asumă răspunderea în Parlament pe noul program de guvernare, începând cu ora 14.00. Este „un program de acţiuni", a declarat premierul. Potrivit lui Victor Ponta, documentul nu reprezintă programul de guvernare din decembrie 2012, dar este inspirat aproape integral din acesta.
Premierul României, Victor Ponta, a declarat joi, în exclusivitate pentru
Fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, luni, cu 93 de voturi, președinte al Senatului României.
În prima ședință a noului guvern, premierul Victor Ponta a declarat că îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului pentru un program de acţiuni, nu pe un program de guvernare. „Am văzut un val de optimism că e pace între Guvern şi preşedinte. Nu îmi fac asemenea iluzii, nu va fi pace până în decembrie", a spus Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a anuțat, luni, că pe 25 mai, vor avea loc și alegerile pentru posturile vacante de parlamentari sau primari, simultan cu alegerile europarlamentare.
Votul parlamentarilor Partidului Mișcarea Populară a fost un vot „la vedere" împotriva validării guvernului „Ponta 3", anunță filiala prahoveană a PMP într-un comunicat trimis presei.
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, luni, că ședința comună pentru prezentarea de către premierul Victor Ponta a programului se va desfășura marți, începând cu ora 14.00, în termen de trei zile putând fi depusă o moțiune de cenzură.
Traian Băsecu a declarat, miercuri seara, că a ajuns la un acord verbal cu premierul Victor Ponta prin care acesta s-a angajat că își va asuma răspunderea pe un nou programm de guvernare, iar președintele va valida, în această seară, miniștrii care au primit, ieri, votul Parlamentului.