- Scris de Paul Dumitrescu
Două românce care aveau în bagaje 13 iguane foarte rare au fost arestate pe aeroportul Heathrow. Femeile veneau din Bahamas și ascunseseră iguanele în șosete, relatează, marți, Huffington Post UK, în ediţia electronică.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Statele UE ai căror cetăţeni „săraci şi discriminaţi" vin în Suedia să cerşească trebuie să achite factura cu cheltuielile sociale şi a statului providenţa, scriu doi politicieni din cadrul Partidului Liberal (Folkpartiet), în ediţia de marţi a Dagens Nyheter.
Pârtiile de schi se dovedesc mult prea periculoase pentru celebrităţile lumii. După ce, în urmă cu o săptămână, pilotul de Formula 1, Michael Schumacher, a suferit un grav accident la schi, cancelarul german Angela Merkel a fost nevoită să îşi anuleze o serie de întâlniri, în urma unei căderi pe o pârtie din Elveţia.
Barack Obama anunţă, vineri, sfârşitul programului de supraveghere ce constă în colectarea de metadate telefonice şi electronice, aşa cum se desfăşoară el în prezent, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Casei Albe, înaintea unui discurs al preşedintelui american pe tema reformei practicilor agenţiei de informaţii NSA.
Publicaţia chineză Wen Wei Po a dezvăluit recent că Jang Song-thaek, unchiul prin alianţă al liderului nord-corean Kim Jong-un, ar fi fost executat printr-o metodă extrem de crudă. Bărbatul în vârstă de 67 de ani ar fi fost mâncat de viu de 120 de câini, relatează Daily Mail.
Mai mult, întreaga scenă a fost privită şi supravegheată de însuşi liderul de la Phenian, alături de alţi 300 de oficiali.