- Scris de Anca Visan
Autorităţile ploieştene vor începe lucrări pentru extinderea canalizării pe strada Cozia. În şedinţa de astăzi a Consiliului Local Ploieşti, forul legislativ a discutat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestei investiţii.
Mai multe echipaje ale ISU Prahova intervin, marți, la Comarnic, unde flăcările au cuprins două locuințe.
Polițiștii de la Ploiești și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descins, sâmbătă, în Obor, unde au făcut peste 120 de verificări, la agenți economici și autoturisme. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 221.550 lei.
O coliziune între două autoturisme a paralizat traficul rutier în centrul municipiului Ploieşti. Şi aşa dificilă la orele de vârf, traversarea intersecţiei dintre Bulevardul Republicii şi străzile Take Ionescu şi C.D. Gherea a devenit o adevărată aventură pentru conducătorii auto. Accidentul rutier s-a produs luni, în jurul orei 12.30, în această intersecţie. Potrivit primelor cercetări, cauza a fost nepăstrarea distanţei dintre maşini, fiind vorba despre o coliziune faţă-spate în urma căreia o persoană a fost rănită uşor.
Echipaje mixte de polițiști și comisari de la Protecția Consumatorilor efectuează verificări, sâmbătă, în Oborul ploieștean.
Locuitorii orașului Boldești - Scăeni au celebrat, la finalul săptămânii trecute, 50 de ani de la atestarea documentară a localității.
Două autoturisme au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident rutier pe Şoseaua Vestului din Ploieşti, în zona Hotelului Nord. Nimeni nu a fost rănit grav, însă în urma coliziunii traficul rutier a fost blocat pe acest tronson, anunţă reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
Centrul Cultural "Carmen Sylva" din Sinaia va organiza, pe durata vacanței, pentru copii, cursuri gratuite de Limbă franceză și pictură.
Nici ancheta Poliției și nici cea a comisiei de disciplină nu au fost finalizate, în cazul semnalat la Centrul de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" al DGASPC Prahova. Angajatele implicate în scandal au renunțat, însă, la posturi.