- Scris de Ioana POPA
Anchete care vizează fapte revoltătoare care ar fi fost comise de cadre didactice sunt în derulare la Suceava. Cei vizați, un profesor și o educatoare, au fost arestați preventiv.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Adina Anghelescu, jurnalist de investigații, a precizat pentru Antena 3 care au fost, potrivit unor surse apropiate anchetei, primele declaraţii ale poliţistului de la Secţia 5 care a provocat accidentul din Capitală, în urma căruia o fată a murit, iar alta a ajuns cu răni grave la spital.
BUCUREȘTI. Două fete de 13 ani au fost lovite, joi, pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție. Una dintre copile a murit, iar cealaltă, colega ei, este la spital cu fractură la gambă. Mașina era condusă de un agent de 30 de ani, care ar fi circulat cu o viteză de peste 80 de kilometri pe oră. Estimările par a fi confirmate de imagini pe care Digi24 le a obținut în exclusivitate, surprinse de o cameră de supraveghere, imediat după impact.
Corpul unui copil în vârstă de doi ani a fost găsit de către un echipaj al Ambulanței. Descoperirea tulburătoare a fost făcută în comuna Plăieșii de Sus din judeţul Harghita de către un echipaj al ambulanței. Fetița decedată prezenta multiple urme de violentă pe corp.
Ministerul Justiției a făcut public, sâmbătă, un plan de acțiuni imediate în vederea realizării obiectivelor din Mecanismul de Cooperare și Verficare. Acesta vizează desființarea Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), Legile Justiției și Codurile Penale.
Scene violente au fost filmate în curtea Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” din municipiul Caracal, iar imaginile au apărut în mediul on-line. O ceartă între doi bărbați culminează cu tamponarea repetată a mașinilor și o bătaie cu bâte. Cazul este în atenția anchetatorilor.
Un polițist de 36 de ani din Buzău este cercetat de superior și riscă să își piardă locul de muncă după ce a beneficiat de serviciile unei prostituate și a vrut să plece fără să o plătească. Bărbatul era însoțit de un tânăr de 19 care s-ar fi dat și el drept polițist.
Un studiu recent al InfoCons a relevat felul în care este aplicat dublul standard la produsele care se găsesc pe piața din România față de aceleași produse vândute în Vestul Europei. În urma studiului au fost identificate două produse cu diferențe în lista de ingrediente și valori nutriționale, respectiv Fanta Portocale – Băutura răcoritoare carbogazoasă cu suc de portocale și Milka Ciocolata cu lapte.