- Scris de Paul Dumitrescu
Starea de sănătate a regelui romilor, Florin Cioabă, s-a înrăutăţit şi sunt puţine şanse de refacere, potrivit unui lider rom. În prezent, Cioabă este în comă şi nu poate fi operat. Regele romilor a suferit, luni, un infarct.
Fraude la BACALAUREAT în Ialomiţa. DNA cerecetează 96 de persoane pentru trafic de influenţă şi corupţie la examenul de anul trecut.
Certificatul de naştere al micului Duce de Cambridge, prinţul George Alexander Louis a fost semnat, anunţă
Aflat la cea de-a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România va începe să contacareze „politica agresivă a Budapestei" vizând minorităţile, fapt care creează dificultăţi statelor din zonă.
Trupul neînsufleţit al unui băiat de 7 ani a fost găsit vineri dimineaţă pe plaja din Constanţa. Turiştii au alertat imediat autorităţile. Băiatul era din localitatea Deleni şi fusese dat dispărut în urmă cu trei zile, după ce plecase împreună cu mai mulţi copii să facă baie în mare. Cadavrul copilului va fi supus unei necropsii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.
Câştigul salarial mediu a scăzut în iunie, faţă de luna precedentă, cu 5 lei (0,3%), la 1.606 lei net.
Accidentul s-a produs la ora 6.10, în intersecţia dintre Şoseaua Ştefan cel Mare şi Calea Dorobanţi. Un tramvai care circula pe traseul 46 a lovit din spate un altul care se afla staţionat. În urma accidentului, mai mulţi călători au fost răniţi uşor, cinci dintre ei au fost transportaţi la Spitalul Floreasca, iar doi, la Elias, pentru investigaţii. Alte persoane au primit îngrijiri la faţa locului şi refuzând să meargă la spital.
Fiul unui avocat cunoscut din Timişoara este cercetat pentru corupţie sexuală, după ce a fotografiat o fetiţă de 9 ani goală.
Primvice-premierul Gabriel Oprea îl va înlocui pe prim-ministrul Victor Ponta la conducerea Guvernului cât timp acesta se va afla în vacanţă, începând de joi, 1 august.