- Scris de Ioana POPA
Cele patru noi fluxuri de vaccinare care devin funcționale în Prahova de luni, 1 martie, vor fi operaționalizate la Ploiești, Sinaia și Băicoi, a anunțat, vineri, Prefectura Prahova.
Pe 26 februarie se împlineşte un an de când a fost confirmată oficial, după două teste în 24 de ore, prima infectare cu COVID-19 în România. La fix un an scurs de atunci, ţara noastră se apropie de 800.000 de infectări, pe care probabil la va atinge în câteva zile, în timp ce numărul persoanelor infectate şi care au murit a ajuns la 20.233, conform bilanţului oficial publicat la ora 13.00 de autorităţi.
La nici 3 ani de la lansare, G4media a reușit să se impună pe piața media ca un reper, o voce credibilă preluată atât de media din țară, cât și de către presa străină, reiese dintr-o analiză publicată de IQads.
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 27159 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2, 46 de cazuri noi fiind confirmate în ultimele 24 de ore. În același interval au fost înregistrate și șase decese asociate Covid.
Sindicatul Europol reclamă că, de la jumătatea acestei luni, la București se face o centralizare clară a numărului de amenzi și avertismente aplicate de polițiștii din teritoriu. Sindicaliștii au prezentat documentul care ar fi fost transmis către Poliția Capitalei, Inspectoratele de Poliție Județene, Direcțiile de Poliție Transporturi, Brigăzile de Combatere a Criminalității Organizate ți Brigada Autostrăzi.