- Scris de Anca Visan
Viorica Quintus, soţia regretatului lider liberal Mircea Ionescu Quintus, a murit luni, la aproximativ trei ani de la decesul soţului său.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Purtarea măştilor de protecţie e obligatorie în spaţiile deschise în mai multe judeţe unde rata de infectare cu COVID-19 e în creştere, însă există şi excepţii. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni o hotărâre care stabileşte condiţiile în care avem voie să le îndepărtăm.
În ultimele 24 de ore au fost raportate două decese ale unor pacienţi infectaţi cu COVID-19 din Prahova şi 167 de noi infectări conformate, patru dintre acestea la minori. În continuare, la terapie intensivă nu mai sunt locuri pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, anunţă Prefectura în bilanţul oficial transmis sâmbătă.
Două autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD au intervenit luni dimineață, în jurul orei 6:00, pe strada Carol Davilla din Ploiești, după ce la numărul de urgență a fost semnalat un incendiu care ar fi izbucnit într-un apartament. După aproximativ o jumătate de oră de la începutul intervenției, focul, care izbucnise în bucătăria imobilului, a fost lichidat. Proprietara s-a autoevacuat, nu a suferit răni și a refuzat transportul la spital. FOTO cu caracter ilustrativ
Patru orașe și opt comune din Prahova intră sub restricții suplimentare, conform hotărârii adoptate vineri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 8888 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 292 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese asociate infecției cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în rândul a trei persoane de sex feminin (70, 71, 82 ani) și a trei persoane de sex masculin (56, 65, 69 ani), cu comorbidități.
Două persoane au fost reținute într-un dosar de evaziune fiscală în care polițiștii prahoveni au organizat, joi, descinderi,în București și în Prahova, Ilfov, Olt, Dolj, Vâlcea, Bihor, Iași, Hunedoara, potrivit unei informări transmise vineri după-amiază de Inspectoratul Județean de Poliție.