- Scris de Anca Visan
Autorităţile prahovene anunţă că Poliţia şi Garda de Mediu monitorizează constant situaţia la depozitul de mase plastice din cartierul ploieştean Mimiu, cuprins duminică de flăcări. Incendiul a izbucnit în jurul orei 16.00, iar astăzi, la 24 de ore distanţă, încă nu a fost stins, manifestându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi. Autorităţile mai anunţă că s-au prelevat probe, însă informaţii sigure cu privire la cauzele incendiului şi substanţele care erau depozitate aici vor putea fi furnizate abia după stingerea flăcărilor.