- Scris de Cristina Marinescu
Plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului va fi aplicată, iar în curând niciun părinte din România nu va primi, pe durata concediului, mai mult de 1.800 de euro pe lună.
Consiliul Local Ploieşti, forul legislativ al localităţii, a aprobat, în şedinţa de vineri, derularea programului "Primul Ghiozdan" în anul 2017. Devebit o tradiţie în municipiu, acest program le va oferi, gratuit, tuturor copiilor care vor intra în toamnă în clasa I, câte un pachet conţinând un ghiozdan şi rechizite.
Vineri, 28 iulie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că această zi reprezintă o bună oportunitate pentru a atrage atenţia asupra necesităţii implementării strategiei privind hepatitele virale, reiterându-şi intenţia de a ajuta statele membre pentru atingerea obiectivului privind eliminarea hepatitelor.
Aleşii prahoveni au discutat, în şedinţa de marţi a Consiliului Judeţean Prahova, despre înfiinţarea unei comisii speciale care să monitorizeze activitatea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unitate medicală aflată în subordinea instituţiei. Propunerea a fost făcută de consilierul liberal Nicuşor Răducanu, care s-a plâns cu privire la dotările şi atitudinea medicilor de la Judeţean, precizând că el însuşi a trecut printr-un moment delicat la Judeţean.