- Scris de Lucian Răducanu
Un alegător din Tărgu Jiu a fost prins în cabină în timp ce-și fotografia buletinul de vot, pentru a-l arăta apoi în afara secției și pentru a primi bani.
Acesta are 60 de ani şi i se va întocmi dosar penal pentru încălcarea legii electorale. Este prima infracțiune semnalată în cursul acestei zile, la alegerile parlamentare 2012.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avetizare de COD GALBEN pentru toată ţara. Codul este valabil duminică, în intervalul 8.00-20.00.
Vremea deosebit de furioasă a distrus, în comuna Izvoarele, din Prahova, mai multe linii de alimentare cu energie electrică. Din acest motiv, cele şase secţii de votare de pe raza comunei au rămas fără lumină. Cu toate acestea, procesul electoral a continuat fără incidente.
DN 1 A este blocat complet pe ambele sensuri din cauza unor copaci caăzuţi pe carosabil la limita cu judeţul Braşov.
Prezenţa la vot în primele trei ore ale alegerilor parlamentare este estimată la 3,68%. Calculele aparţin USL, statistica oficială pentru prezenţa la urne până la ora 10 urmând să fie anunţată de Biroul Electoral Central.