- Scris de Lucian Răducanu
În conformitate cu prevederile art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 329/2003, privind la exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 4 din H.G. nr. 1666/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003, la data de 14.06.2012, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova din Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, va avea loc examenul de atestare a calităţii de detectiv particular.
Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spaţiului economic european
b) să posede cel puţin studii medii şi să fie absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi, să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori să fie absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) să fie aptă din punct de vedere medical;
d) sa nu fi fost condamnată pentru infractiuni savarsite cu intentie;
e) să nu desfăşoare o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) să obţină avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
Dosarele vor fi depuse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Cabinet – Birou Primire Public, pâna la data de 30.05.2012 orele 11.00 şi vor cuprinde următoarele documente:
- cerere pentru eliberarea avizului în vederea înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular;
- cerere de aprobare a înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular
- curriculum vitae;
- actul de studii, în copie legalizată;
- actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată;
- fişă medicala tip;
- rezultatul testării psihologice efectuate de un laborator specializat;
- certificat de cazier judiciar;
- declaraţie autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
- dosar cu şină.
Pot fi obţinute relaţii suplimentare la Serviciul de Investigatii Criminale al I.J.P. Prahova, de la cms. Ovidiu Enăşescu, tel: 0244/302126, sau Serviciul Cabinet - Birou Primire Public.
Pentru obţinerea unor documente tipizate necesare întocmirii dosarului de înscriere ( cereri, declaraţie pe proprie răspundere, fişă medicală) vă puteţi adresa şi Serviciului Cabinet - Birou Primire Public, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 15:30.
Examenul de atestare a calităţii de detectiv particular va avea loc la data de 14.06.2012- începând cu ora 08.30 - la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, din municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60.
În această dimineaţă, poliţiştii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în Ploieşti şi Bărcăneşti. Sunt vizaţi suspecţi de furturi din societăţi comerciale. Vom reveni cu amănunte.
În ziua de 11.05.2012, Dispeceratul Secţiei 3 Poliţie Ploieşti a fost sesizat prin S.N.U.A.U. „112” cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras o sumă de bani din uscătoria unui bloc, suspectul fiind prins şi imobilizat de nişte muncitori.
Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții, a început lucrările de reparație capitală trotuare strada Ștrandului pe tronsonul - ieșire pasaj Bucov - limită oraș.
La data de 13.05.2012, ora 17.30, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Cornu au fost sesizati prin S.N.U.A.U. “112” despre faptul că la un bar are loc un scandal.
Poliţiştii din Breaza au depistat două persoane care transportau cu un atelaj hipo un fragment de şină de cale ferată, sustrasă din apropierea Haltei Breaza-Nord.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat luni un curs de referinţă de 4,4373 lei/euro, un nou minim istoric pentru moneda naţională, cu 0,24% mai mare faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american a crescut în raport cu moneda naţională, ajungând la 3,4479 lei/dolar, titrează portalul
Rezultate obţinute de poliţiştii ploieşteni în perioada 03 – 09.05.2012, în urma activităţilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea cerşetoriei şi prostituţiei, manifestări în cadrul cărora poate fi inclusă şi prezenţa copiilor străzii, a spălătorilor de parbrize şi vânzătorilor ambulanţi.
Astăzi, a avut loc prima întâlnire după investire a prefectului Marius Gabriel Sersea și a subprefectului Rodica Paraschiv cu șefii direcțiilor deconcentrate, în cadrul Colegiului Prefectural.