- Scris de Nina RADU
Un băiețel născut astăzi cu grave probleme medicale la Maternitatea Ploiești a fost transportat la Spitalul Universitar București cu un elicopter SMURD.
Elevii premianți, dar și cei proveniți din familii defavorizate, vor merge în tabără în Costinești. Inițiativa aparține administrației locale din Băicoi, care, astfel, s-a gândit să recompenseze pe școlarii merituoși, dar și pe acei copii care nu au văzut niciodată marea.