- Scris de Irina Sima
Dan Iordăchescu, unul dintre cei mai mari baritoni români, a murit duminică, la vârsta de 85 de ani, după o lungă suferinţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Operei Naţionale Bucureşti (ONB).
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Patru zile pline de cultură, interactivitate, concursuri, cărți la prețuri promoționale, momente artistice ale comunităților etnice din România, expoziții de fotografie, creații hand-made, acțiuni pentru copii. De toate acestea vor avea parte cei care vor participa la Salonul de carte și muzică "Alianța civilizațiilor", ediția a V-a, găzduit de Casino Sinaia, în perioada 12-15 august.
Festivalul de Film Arkadia ShortFest 2015 va aduce în orășelul prahovean Băicoi nu doar competiția internațională de scurt-metraje, ci și o serie de alte activități dedicate lumii artistice. Începând cu 3 iulie, ora 17:00, pe toată durata Festivalului, într-un spațiu reinventat pentru această ocazie, vor fi deschise două expoziții de artă grafică și fotografie.
Spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte incendiare, competiții sportive și premii pe măsură pentru participanți, muzee care își vor deschide porţile pentru toți cei interesați, flash-mob-uri, parade cu statui vivante, artiști pe catalige, muzică de fanfară, baloane colorate ce se vor lansa spre cer, serate culturale și multe alte momente pline de încântare - toate aceste manifestări au fost gândite și organizate de către municipalitate special pentru ploieșteni, în contextul "Zilelor Ploieștiului", eveniment cu tradiție organizat, anul acesta, în perioada 27 mai – 1 iunie.
Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit, duminică, la vârsta de 70 de ani. Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, în 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. Dumnezeu să îl odihnească!
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader şi prefectul Judeţului Prahova, Rodica Paraschiv au avut miercuri, 25 februarie 2015 o întrevedere cu domnul Christophe Gigaudaut, consilier de cooperare al Ambasadei Franţei în România şi directorul Institutului Francez din România. Vizita oficialului francez are loc în contextul lansării proiectului ,,Un livre, un jardin"(O carte într-un parc), proiect ce se va desfăşura în intervalul martie - octombrie 2015, pentru a omagia 25 de ani de la înfiinţarea Alianţei Franceze Ploieşti.