laura moagher sorin grindeanu
Categorie: Politic

Laura Moagher, senator de Prahova, a avut, în această săptămână, o întâlnire cu Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, principala team de discuție fiind trei proiecte de infrastructură de importanță majoră pentru județ.

“Am avut o întâlnire cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, dl. Sorin Grindeanu, întâlnire în cadrul căreia, în calitate de parlamentar PSD al Județului Prahova, am pus în discuție importanța accelerării realizării obiectivelor de investiții Drumul expres Ploiești-Buzău, Autostrada Ploiești-Brașov și lărgirea ieșirii din Ploiești spre Târgoviște pe DN72.

VEZI ȘI: Laura Moagher, despre bugetul pentru 2022: “Nu va conține taxe noi, ci multe programe de sprijin pentru economie”

Sunt obiective de o importanță deosebită pentru dezvoltarea județului Prahova, fapt pentru care am accentuat necesitatea găsirii unor soluții urgente pentru începerea cât mai curând a lucrărilor.

VEZI ȘI: Studiul de fezabilitate pentru autostrada A3 Ploiești – Brașov va fi predat mai devreme

Am fost asigurată de domnul ministru că și pentru dumnealui aceste obiective de investiții sunt în prim plan și că va face tot ce trebuie pentru ca județul Prahova să beneficieze cât mai curând de oportunitățile economice generate de realizarea acestora”, a transmis Laura Moagher, parlamentar PSD de Prahova.

VEZI ȘI: Grindeanu: “CNAIR și-a depășit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe”. Anunț despre DN 71 Bâldana - Sinaia

 

Back To Top