- Scris de Radu CONSTANTIN
Supranumiţi „Lebedele", galezii de la Swansea au promovat în Premier League în anul 2011, a terminat pe locul 9 sezonul trecut, dar a reuşit să câştige Cupa Ligii, după 5-0 cu Bradfort.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Petrolul s-a calificat în playoff-ul Europa League după ce s-a impus dramatic la Arnhem, cu scorul de 2-1. Lupii au condus pe tabelă prin golul lui Boudjemaa, au fost egalaţi, au rămas în inferioritate numerică, dar au învins graţie unei reuşite de excepţie a lui Grozav, în ultimul minut de prelungire, din lovitură liberă!
Telenovela Bokila continuă, iar "regia" e din ce în ce mai proastă. Fotbalistul dă acum probe la Fortuna Dusseldorf, în liga a doua germană, semn că pentru el sau impresarii săi sunt mult mai importanţi banii decât avantajele unei evoluţii în Europa League. Dacă este aşa, ducă-se!
Comitetul exectiv al FRF a decis modificarea sistemului competiţional la Liga a III-a şi Liga a II-a. Astfel, la eşalonul al treilea, s-a hotărât repartizarea echipelor în şase serii a câte 12 echipe.
Acestea vor disputa un sezon regulat, apoi primele şase vor intra în playoff pentru desemnarea echipei care promovează, iar ultimele vor juca playout, pentru stabilirea retrogradatelor.
Odată cu modificarea sistemului, este posibil să apară schimbări dramatice în ceea ce priveşte accesul echipelor din campionatele judeţene în Liga a III-a. Astfel, există o propunere ca, din judeţ, să promoveze 14 echipe din totalul de 42 de câştigătoare ale campionatului judeţean.
Liga a II-a rămâne neschimbată în sezonul viitor, însă, din 2014, va avea două serii a câte 12 echipe şi va juca după sistemul care va fi implemantat la Liga a III-a.
Seriile şi calendarul competiţional vor fi stabilite în 14 august. Prima etapă la Liga a III-a a fost reprogramată pentru data de 30 august, în timp ce liga secundă debutează pe 7 septembrie.
Soţia şi cele două fiice ale suporterului olandez decedat la Ploieşti înaintea partidei Petrolul – Vitesse Arnhem au transmis mulţumirile lor pentru sprijinul pe care l-au primit în România, după tragicul eveniment. Ingrid, Patricia şi Britney Wagendorp au vizitat, sâmbătă, stadionul „Ilie Oană" şi au asistat şi la partida cu FC Braşov.
Johan, suporterul olandez care a decedat, la Ploieşti, înaintea jocului dintre Petrolul şi Vitesse avea 47 de ani şi era unul dintre membrii fondatori ai clubului fanilor echipei din Arnhem. Acesta a făcut un stop cardio-respirator în timp ce se afla la o terasă din centrul oraşului.
Soţia şi cei doi copii ai săi au venit la Ploieşti, pentru a scoate din ţară trupul celui decedat, iar duminică seară au ţinut neapărat să fie prezenţi la meciul dintre Petrolul şi FC Braşov, pe stadionul pe care Johan n-a mai apucat să ajungă.
Foto: doarpetrolul.ro

Petrolul şi-a trecut în cont al treilea egal consecutiv pe teren propriu, incluzându-l pe cel cu Vitesse. La fel ca în precedentele două jocuri, lupii au dominat. Singura diferenţă a fost calitatea adversarului. Şi nu în favoarea Braşovului, o echipă care a trecut peste vară de la spectacol fotbalistic (vezi 4-6, în retur cu Petrolul), la antijoc.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat decizia în ceea ce priveşte contestaţia formulată de Concordia Chiajna, cu privire la prezenţa Rapidului în prima ligă.
TAS a anunţat vineri că FRF trebuie să retrogradeze echipa giuleşteană. Astfel, ar urma ca formaţia Concordia Chiajna să joace în locul Rapidului.