• Specialiștii de la Institutul Pantone au ales deja culorile care se vor purta în sezonul toamnă iarnă 2022-2023.
• De la nuanțe pasionale, pline de energie, până la tonuri cu vibrații florale și proaspete, avem la dispoziție o cromatică plină de potențial, care ne poate inspira pe oricare dintre noi.
Venirea toamnei ne îndeamnă, de multe ori, să schimbăm cromatica veselă a verii către nuanțe mai terne, mai întunecate. De această dată, însă, Institutul Pantone ne orientează către un sezon rece plin de pasiune, în care toate opțiunile se îndreaptă către bună dispoziție și energie.
Iată care sunt culorile ce se poartă în vestimentație, manichiură, design interior și nu numai, așa cum ne recomandă specialiștii de la Institutul Pantone, potrivit cupio.ro.
CITEȘTE ȘI: ALFABETUL CONVIEȚUIRII. Trei zile de spectacole cu peste 900 de artiști din România și Grecia
Lava Falls – este un roșu-portocaliu pasional, cu o prezență captivantă.
Samoan Sun - strălucire și luminozitate, asta exprimă soarele vesel samoan.
Orange Tiger - o culoare puternică și energică, portocaliul încălzește sufletele, alungă melancolia și binedispune.
Rose Violet - un roz violet, vibrant și care strălucește.
Amazon - un verde luxuriant ce exprimă fertilitate.
Nosegay - un rox floral, parfumat, care învăluie simțurile.
Waterspout - o culoare care răcorește și reîmprospătează.
Caramel Café - o nuanță delicioasă de maro.
Midnight - un albastru profund, hipnotic, evocator al cerului din miez de noapte.
Martini Olive - o nuanță de verde inspirată de culoarea măslinelor.
Cât despre culorile nude care se poartă în sezonul următor, Institutul Pantone recomandă Arctic Wolf, Autumn Blonde, Polar Night, Loden Frost și Chiseled Stone. Sunt nuanțe clasice, versatile, care exprimă longevitate.
Sursa: cupio.ro
CITEȘTE ȘI: Studiu: Câte pahare de alcool sunt prea multe
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitate
- TikTok Actualitatea Prahoveană