- Hipodromul Ploiești găzduiește, duminică, 26 iunie, o nouă reuniune hipică în cadrul căreia vor avea loc curse de galop și trap.
- Organizatorii au pregătit, cu sprijinul Filarmonicii „Paul Constantinescu” şi Teatrului „Toma Caragiu”, o serie de momente dedicate Zilei Drapelului Naţional al României.
- La Hipodromul Ploiești este programat, duminică, și un concurs foto inedit cu premii.
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești a lansat o nouă invitație, duminică, la Hipodromul Ploieşti care găzduieşte o nouă reuniune hipică în cadrul căreia se vor desfăşura două curse de galop şi două curse demonstrative de trap.
- Citește și: O nouă parcare cu plată la KM 0 al Ploieștiului
Principala cursă a zilei, Premiul „General Gheorghe Manu”, va debuta, duminică, începând cu ora 10.15, cu o întrecere de galop organizată în parteneriat cu Jockey Club Român şi la startul căreia se vor afla cinci cai din rasa pur sânge englez: Ariham, Galini, Lively Lydia, Nirwana şi Traton. Cursa cinsteşte memoria Generalului Gheorghe Manu, cel care a fost unul dintre fondatorii Jockey Club Român şi, totodată, cel mai longeviv vicepreşedinte al Jockey Club Român, la a cărui conducere a stat timp de 31 de ani, din 1879 până în 1910.
- Citește și: Decizie finală, în instanță! Când vor ajunge, în Ploiești, cele 20 de tramvaie de la Ministerul Dezvoltării
Reuniunea va continua cu cele două curse demonstrative de trap – programate la 10.40 şi 11.15 – şi va fi închisă, la 11.40, de cea de-a doua cursă de galop organizată în parteneriat cu Jockey Club Român – Premiul „General Ioan Emanoil Florescu”.
- Citește și: Cod galben de vreme rea în nouă județe din România. Revin ploile în zona de munte din Prahova
CSM Ploiești a anunțat și alte surprize pentru cei care, duminică, vor ajunge la Hipodromul Ploiești. Organizatorii au pregătit, cu sprijinul Filarmonicii „Paul Constantinescu” şi Teatrului „Toma Caragiu”, o serie de momente dedicate Zilei Drapelului Naţional al României, dar și un concurs foto inedit pe Instagram.
Premii puse în joc pentru concursul foto de la Hipodrom
Cu prilejul reuniunii de duminică, la Hipodromul Ploiești se va da startul unui concurs foto inedit pentru publicul spectator. Tot ce trebuie să faci este să pozezi prietenii, familia, căluţii, distracţia sau orice altceva îţi place pe hipodrom. Ulterior, fotografia trebuie postată pe Instagram pe story sau pe feed, apoi trebuie să tăguiești cu @hipodromulploiesti. Pentru concursul foto se vor acorda premii. Cel care va ocupa locul 1 va beneficia de o şedinţă de iniţiere în tainele călăriei la centrul de echitaţie Luna Horse, iar pentru locul al 2-lea va fi oferită o plimbare în sulky sub îndrumarea unui driver profesionist. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cursul săptămânii viitoare.
FOTO: CSM Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană