- Scris de Ioana POPA
O idee apărută în urmă cu mai mulți ani, la Câmpina, s-a concretizat acum într-un proiect de amploare menit să refacă unul dintre edificiile simbol ale municipiului: Castelul Juliei Hasdeu care astăzi găzduiește Muzeul Memorial "B. P. Hasdeu".
Câmpinenii s-au trezit, aseară, pe nepusă masă, cu un musafir neașteptat. Un urs a fost văzut, aproape de miezul nopții, în zona autogării din localitate.
A doua ediție a concursului "Cupa biciclistului lipăneștean" va avea loc joi, pe 23 august, în comuna prahoveană.
O nouă ediție a proiectului "Sinaia pe bicicletă" se pregătește, în aceste zile, în stațiunea de pe Valea Prahovei. Inedita cursă va avea loc sâmbătă, pe 25 august.
Ionuț Fernando Mitriță, un tânăr de 20 de ani, din Plopeni, este căutat de Poliție în tot județul.
În timp ce numeroase primării din România se chinuie de peste un deceniu să aplice legislaţia privind introducerea cablurilor de comunicaţii şi energie electrică în canale subterane, în oraşul prahovean Urlaţi autorităţile anunţă că pregătesc un proiect european, care vizează modernizarea sistemului de iluminat public, la pachet cu introducerea pe sub asfalt a tuturor cablurilor. Primarul oraşului Urlaţi, Marian Măchiţescu, a anunţat că va transmite cel mai probabil săptămâna viitoare cererea de finanţare de la Uniunea Europeană.
Pentru derularea lucrărilor la rețeaua de apă potabilă din zona de sud a Ploieștiului, APA NOVA va întrerupe, miercuri, alimentarea unor consumatori de pe străzile Democrației și Ștefan cel Mare.
După ce în decembrie 2017 a fost deschis un nou loc de joacă în interiorul grădinii zoologice de la Bucov, astăzi a avut loc o nouă inaugurare, de data aceasta în urma finalizării unor lucrări de modernizare incluse în etapa a doua a acestui proiect. La fel ca şi în primul caz, lucrările au fost derulate în baza unei sponsorizări oferite de compania petrolieră Lukoil. Această a doua etapă a vizat modernizarea locului de joacă situat în vecinătatea adăpostului pentru maimuţe de la Zoo Bucov, prin aducerea unor noi obiecte de joacă şi extinderea suprafeţei acoperite cu o membrană specială antitraumă, proiectată să protejeze copiii în cazul unor eventuale căzături.