Categorie: Știri locale
- Scris de Radu IZVORANU
Mâine, de la ora 11, în Amfiteatrul Bibliotecii Academiei Române de pe Calea Victoriei, Societatea Culturală "Ploieşti-Mileniul III", condusă de Constantin Trestioreanu, va lansa monografia "Marea Carte a Ploieştilor".
Primarul din Măneşti, Nicolae Grigore, este acuzat de mai mulţi consilieri locali că a prejudiciat bugetul localităţii prin mai multe achiziţii cel puţin ciudate.
Peste 16.000 de persoane din două localităţi prahovene au rămas fără apă, sâmbătă, timp de peste 12 ore, după ce transformatorul care asigura alimentarea cu energie a unei staţii de pompare a fost furat.
În total, 860 de ploieşteni au confirmat că participă, plus încă 128 care "poate participă". Au venit 38, care s-au plictisit şi ei, într-o oră, şi au fugit acasă, scrie Petre Apostol, pe site-ul
Câteva mii de turişti petrec acest sfârşit de săptămână în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde, în ciuda gerului, sunt condiţii deosebit de bune pentru schi.
Moment comic, ieri, pe scena Casei de Cultură din Buşteni. Emanoil Savin, primarul oraşului, şi-a făcut apariţia pe în ipostaza de actor.
Autorităţile din Sinaia au deschis ieri pârtiile Valea Soarelui 2 (1.200 de metri lungime) şi Lăptici (1.900 de metri), deservite şi de un nou telescaun.
Etapa românească din campionatul Mondial de Escaladă pe Gheaţă începe, joi, 9 februarie, la Buşteni.
Prozatorul Florin Sicoie este atacat într-un mod virulent , dar şi suburban, de jurnalistul Eugen Cristescu.