- Scris de Ioana POPA
DGA şi DNA au făcut, joi seară, 26 de percheziţii în Giurgiu, la DRPCIV şi la locuinţele unor poliţişti şi instructori auto, într-un dosar privind obţinerea de permise auto în mod fraudulos.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Consiliul UE a votat, joi, pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, anulându-și astfel poziția de acum câteva luni, când îl prefera pe contracanditatul francez al fostei șefe a DNA, Jean Francois Bohnert, numit între timp la șefia Parchetului Financiar din Franța.
Ministrul Sănătății interzice exportul paralel pentru un număr mare de medicamente, pentru o perioadă de șase luni. Este vorba despre substanțe folosite pentru pacienți cu boli grave, iar decizia a fost luată pentru a se evita o criză pe piața din țara noastră. Numai că hotărârea autorităților ar putea declanșa o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.
Noua metodologie referitoare la mobilitatea academică, aprobată prin ordin de ministru, se bazează pe mai multă flexibilitate, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației, care au detaliat și care sunt beneficiile suplimentare de care se vor bucura de acum studenții și doctoranzii.
Ministerul Afacerilor Interne a răspuns, la o întrebare adresată de parlamentarul Robert Turcescu, că aproape 4.500 de persoane condamnate figurau în baza de date "Urmăriți", la jumătatea lunii iunie, cifra reprezentând 20% din totalul condamnaților.
MAI precizează că, din cele 4.450 persoane condamnate care sunt în continuare în libertate, fiind în baza de date a urmăriților, 350 de persoane sunt urmărite la nivel naţional, iar 4.100 la nivel internaţional.
Mai detaliat, sunt 107 persoane căutate după ce au comis infracţiuni contra persoanei, 175 condamnate pentru infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii, 194 pentru infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile , 853 pentru furturi și tâlhării, iar 506 pentru înșelăciuni.
Totodată, pe parcursul anului trecut, mai menționează MAI, Poliția Română a pus în executare 6.331 de mandate de executare a pedepsei cu închisoare, iar alte 3.017 au fost puse în executare, deja, în primele cinci luni din 2019.
Răspunsul integral a fost publicat aici.