- Scris de Ioana POPA
Plata CASS a fost eliminată pentru beneficiarii de indemnizație creștere copil, de venit minim garantat și de indemnizație acordată pentru concediului de acomodare în urma unei adopții, printr-o Ordonanță de Urgență adoptată miercuri de Guvern.
Colegiul Național de Informații, parte din Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" (ANIMV) și aflată în subordinea Serviciului Român de Informații (SRI), urmează să fie desființat.
Luna martie aduce simulările examenelor naționale, primii care vor trece prin aceste testări fiind elevii de clasa a VIII-a.
Sume colosale ar fi trebuit să ajungă în bugetul statului în urma anchetelor de corupţie la nivel înalt. Procurorii au indisponibilizat două miliarde de euro în timpul anchetelor, iar judecătorii au dat sentinţe definitive prin care aproape jumătate din sumă ar fi trebuit să fie confiscată. Doar o mică parte din averile celor trimişi după gratii a fost, însă, recuperată de către ANAF.
Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a anunțat că, printr-un ordin al președintelui Răzvan Vulcănescu, a fost procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/SEE/Elveţia.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a aflat, luni, verdictul definitiv al instanței, în dosarul de corupție din cauza căruia a renunțat să mai candideze pentru Primăria Capitalei.
Un profesor de la o şcoală generală din Alba Iulia este acuzat că ar fi avut un comportament „inadecvat” faţă de unele eleve, în cauză fiind deschisă o anchetă de către Poliţie sub aspectul comiterii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor.
Numărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns, săptămâna trecută, la 40, după ce alte două cazuri au fost confirmate, în județul Bacău. Aproape trei sferturi au survenit la copii de cel mult un an, mulți dintre ei care nici nu ajunseseră la vârsta la care să poată fi vaccinați.
Arena "Ion Oblemenco" din Craiova, inaugurată de câteva luni, în urma unui amplu proiect de construire finanţat de administraţia locală, are probleme în această iarnă. În acoperişul stadionului a apărut o crăpătură mare, informează presa locală, care precizează că, foarte probabil, această problemă a fost cauzată de contracţia la frig a unor elemente din structura de rezistenţă. Este posibil ca problema să fi fost "accelerată" şi de greutatea stratului de zăpadă depus în ultimele zile pe acoperiş.