Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că joi va avea o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, ai părinților și ai elevilor, pentru discutarea modificării structurii anului școlar. Acesta a enunțat, miercuri, o nouă variantă pentru recuperarea celor două săptămâni suplimentare de vacanță care vor fi acordate în aprilie.
S-a finalizat concursul de selecţie pentru ocuparea postului de manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Conform informaţiilor oficiale, un singur candidat a rămas înscris în cursă şi a participat la cele două etape de evaluare, fiind declarat admis cu o medie de 9,89.
Autoritățile se gândesc la noi măsuri restrictive pe care să le impună în încercarea de a ține sub control cel de-al treilea val al pandemiei. Ele ar putea fi adoptate chiar joi de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Un șofer aflat la bordul unui Mercedes C Klasse îl șicanează pe un alt conducător auto, flutură o legitimație pe fereastra mașinii, după care îi urlă conducătorului din mașina dotată cu cameră de filmare că este polițist.
În a doua înregistrare, se observă cum individul demarează brusc, cu stopurile mașinii imitând stroboscoapele de poliție și aproape lovește un trecător pe trecerea de pietoni. Filmarea ne-a fost pusă la dispoziție de către un cititor aflat la bordul mașinii șicanate în trafic. Incidentul a avut loc în data de 15 martie 2021. Ploieșteanul care reclamă incidentul nu își poate explica ce anume l-a deranjat pe conducătorul auto din Mercedes, omul dând asigurări că a condus prudent, fără să încalce nici o regulă de circulație. În orice situație, comportamentul surprins de camera video este inacceptabil și reprezintă un pericol la adresa siguranței pietonilor și a șoferilor din trafic. Filmările au fost trimise și către reprezentanții autorităților. După cercetări, așteptăm să ni se comunice măsurile luate.
O problemă uriașă se conturează pentru zeci de mii de familii din România care au copii mici. Vacanța din aprilie, prelungită peste noapte cu două săptămâni, îi provoacă să găsească de urgență o soluție, în condițiile în care concediul plătit acordat până acum, la suspendarea cursurilor, nu este o opțiune în momentul de față.
Perioada în care puteam circula cu un autovehicul înmatriculat provizoriu (cu numere roșii) nu putea depăși 90 de zile, dar situația s-a schimbat de când România a trecut la starea de urgență. Noile reglementări au fost menținute și pe durata stării de alertă, însă chiar și acum, după un an de la intrarea lor în vigoare, mulți încă nu au aflat de ele.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că săptămânile suplimentare de vacanță acordate în luna aprilie vor fi luate, de fapt, din vacanța de vară, care va începe cu două săptămâni mai târziu decât era prevăzut în calendar, adică abia pe 2 iulie.
Reprezentanții ai Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai Consitrans (societatea care se va ocupa de actualizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic al Autostrăzii București - Brașov, tronson Comarnic – Brașov -> VEZI DETALII) s-au întâlnit marți, la Sinaia, cu primarii de pe Valea Prahovei, pentru o discuție cu privire la constrângerile din teren, în legătură cu acest important obiectiv de infrastructură.
Ministrul Educației a public a anunțat, marți, principalele propuneri pe care la face, în actualul context epidemiologic. Sorin Cîmpeanu vrea ca școlile să rămână deschise și la o rată de infectare peste 6 la mie, Evaluarea Națională și admiterea la liceu să fie amânate până după Bacalaureat, iar pe tot parcursul lunii aprilie elevii să stea acasă, în vacanță, subliniind că propune să nu fie organizate nici cursuri on-line. Reprezentanții elevilor au reacționat imediat.