- Scris de Paul Dumitrescu
Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe bunurile imobile şi pe conturile tuturor inculpaţilor din dosarul de corupţie în care sunt urmăriţi penal preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma.
Reprezentanții FSLI cer completarea Codului Etic din Educație cu obligații și sancţiuni pentru elevi și părinți pentru că nu există nicio prevedere care să condamne agresiunile acestora la adresa cadrelor didactice.
Propus oficial pentru șefia Senatului de majoritatea parlamentară PSD-UNPR-PC-UDMR, senatorul independent Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că se așteaptă ca unii colegi din PNL să îl susțină.
Noul Cod Penal prevede că minorii nu mai pot primi pedepse dacă încalcă legea, ci numai măsuri educative cu sau fără privare de libertate, în funcție de gravitatea faptei.
De luni, tinerii de până la 35 de ani pot accesa din nou credite nerambursabile de până la 10.000 euro pentru a-și dezvolta o afacere, anunță Direcția Implementare Programe pentru IMM-uri (AIPPIMM) pe site-ul propriu.
În arestul preventiv de la Câmpina se află doi indivizi de 62, respectiv 63 de ani, care sunt acuzați de viol. Cazurile sunt cu atât mai șocante cu cât individul de 62 de ani și-a violat și omorât mama în vârstă de 87 de ani, iar al doilea și-a violat nepoata minoră, în vârstă de numai 13 ani.
Actualizarea listei cu medicamente compensate este amânată pentru a treia oară, de către noul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care susține că nu poate continua proiectele lui Nicolăescu până nu le analizează și el. Pacienții sunt disperați pentru că, astfel, nu au acces la tratamente noi pentru afecțiunile lor.
Turiștii nu vor mai avea acces oriunde în Parcul Național Piatra Craiului. Accesul va fi permis numai pe traseele omologate, contra unei taxe de cinci lei.