DOLIU LA COLEGIUL „MIHAI VITEAZUL”: O elevă a murit din cauza unei afecțiuni descoperite prea târziu
- Scris de Paul Dumitrescu
Cezara Coțofană s-a stins din viață la 18 ani, miercuri dimineață. Era elevă a Colegiului „Mihai Viteazul" din Ploiești. Colegii și profesorii o cunoșteau ca pe o persoană plină de viață, voioasă, mereu pusă pe șotii cu prietenele.
Nu vă imaginați că vom ajunge la un salariu comparabil cu cel al majorității statelor europene, însă o creștere a salariului minim la 900 de lei este notată într-un raport al Fondului Monetar Internațional.
Propunerea legislativă ca părinţii ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar să aibă zi liberă la începerea anului şcolar, pentru a-şi putea astfel însoţi copiii la şcoală, a fost avizată negativ de Guvern.
Dacă nu ați uitat ploile de anul trecut, care au lăsat în urmă un praf roșiatic, atunci trebuie să știți că situația se va repeta la finalul acestei săptămâni. Un val de praf din deșertul Sahara va ajunge vineri deasupra României după ce a acoperit deja o mare parte din Europa, provocând probleme asmaticilor și cardiacilor din Marea Britanie.
O propunere legislativă a PC, prin care cuplurile ajunse la împlinirea a 25 sau 50 de ani de la căsătorie să primească de la Ministerul Culturii un tichet pentru a intra gratuit la un spectacol de teatru, operă, filarmonică sau la un muzeu, a primit aviz nefavorabil din partea Guvernului.
Marți, 1 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Baba Ana, au surprins în flagrant doi bărbați la vânătoare cu ogari.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț, a făcut publice, miercuri, candidaturile admise și cele respinse pentru alegerile europarlamentare din 25 mai.