- Scris de Paul Dumitrescu
Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde era așteptat pentru ca procurorii DNA să solicite un mandat de arestare a lui pentru 30 de zile.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN, director executiv al Direcţiei Patrimoniu (ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită (3 acte materiale) şi abuz în serviciu (3 acte materiale)
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a aprobat, marți, proiectul de lege inițiat de senatorul PSD Gabriela Firea privind acordarea, pentru părinți, a unei zile libere pe an pentru îngrijirea sănătății copilului. Deputaţii au stabilit că această zi nu va fi plătită.

UPDATE 18:13 SURSE: Se pare că polițiștii IPJ Prahova nu l-au încarcerat pe Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, motivându-se că este bolnav
UPDATE: Un procuror din cadrul DNA Ploiești a declarat că DNA va cere Parlamentului ridicarea imunității deputatului Vlad Cosma, pentru a putea fi solicitat un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele acestuia.